Miercuri, 17 august 2022, Consiliul Economic și Social va dezbate în cadrul unei ședințe primul proiect privind rectificarea bugetară. În acest context Confederația Patronală Concordia a transmis faptul că acordă un aviz negativ, fiindcă proiectul nu are în componența sa sumele privind decontarea măsurilor de sprijin pentru facturi.
Vă aducem aminte că proiectul de Ordonanță în ceea ce privește rectificarea bugetului de stat pe anul în curs a fost dezbătut ieri, 16 august 2022, în cadrul Comisiei pentru Dialog Social la Ministerul Finanțelor și înscris pe ordinea de zi a Plenului CES din data de 17.08.2022.
Ședință de ultimă oră privind rectificarea bugetară
Confederația Patronală Concordia a menționat că în momentul de față cel mai mare neajuns al actualei rectificări bugetare este acela că nu include sumele necesare pentru acoperirea plafoanelor de preț asumate de Guvernul României pentru perioada aprilie – decembrie 2022. De asemenea, se expune la un risc major capacitatea de funcționare a întregului sector energetic, în contextul în care toate țările membre ale Uniunii Europene recomandă măsuri de întărire a rezilienței acestuia.
Conform Concordia, suma de 2,5 miliarde de lei, prevăzută pentru Ministerul Energiei, reprezintă doar 7,7 de procente din necesarul de finanțare estimat de autorități (31 de miliarde lei) pentru acoperirea angajamentelor asumate de Executiv exclusiv prin OUG 27/2022, până la finalul acestui an, respectiv achitarea diferențelor dintre prețul real al facturilor consumatorilor non-casnici și prețul plafonat al energiei.
„Facem, pe această cale, un apel la transparență și solicităm publicarea datelor luate în calcul pentru estimarea impactului, pe care le considerăm de interes public”, transmite Concordia.
Mai mult decât atât, organizația patronală transmite că suma prevăzută prin actuala rectificare bugetară, de 7,3 miliarde pentru Ministerul Muncii și Solidarității Sociale2 pentru întregul capitol de „Asistență socială” este cu mult sub necesarul de finanțare de 8,4 miliarde lei estimat, la solicitarea autorităților, de către Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), reprezentativă la nivelul sectorului energetic și membru al C.P. Concordia, pentru acoperirea angajamentelor asumate de Guvern prin OUG 27/2022, până la finalul anului 2022, respectiv achitarea diferențelor dintre prețul real al facturilor consumatorilor casnici și prețul plafonat al energiei.
Potrivit sursei citate, furnizorii de energie din România acordă în avans, din fonduri proprii, acest sprijin pentru clienți.
„În mod direct și imediat, rectificarea riscă să genereze un blocaj la nivelul activității de furnizare, dar menționăm că impactul ulterior se va resimți la nivelul întregului sector energetic și, în ultimă instanță, la clienții finali. Autoritățile se bucură de vizibilitate completă asupra pieței de energie și considerăm că nu se justifică așteptarea decontărilor pentru luna aprilie 2022 pentru a estima corect necesarul de finanțare”, conform organizației.
Ce spune Confederația Patronală Concordia despre rectificarea bugetară
Confederația Patronală Concordi a ținut să adauge că neacoperirea la timp și la valoarea reală a sumelor angajate prin OUG 27/2022 vulnerabilizează capacitatea furnizorilor de a mai susține achiziția de energie, înmagazinarea pentru sezonul rece și fluxul financiar pe lanț, cu impact asupra stabilității alimentării cu energie, pentru industrii și pentru fiecare cetățean.
De asemenea, ajustarea graduală a plafoanelor, acordarea de facilități directe pentru consumatori și protejarea în mod țintit a persoanelor cu venituri reduse și a sectoarelor economice cu ponderi mari ale costurilor energetice. În ceea ce privește proiectul de rectificare bugetară, organizația recomandă ca Ministerul Finanțelor să aibă în vedere bugetarea realistă a angajamentelor asumate față de clienții finali, prin schemele de plafonare în vigoare, precum și adaptarea scenariilor de lucru la realitatea pieței, pentru a asigura funcționarea în condiții sustenabile a sectorului energetic. Pentru implementarea în condiții optime a schemelor de sprijin, instituțiile publice implicate în procesul de decontare trebuie să asigure:
În ceea ce privește recuperarea decalajului de 5 luni pentru decontarea măsurilor asumate pentru schemele de sprijin, inclusiv prin opțiunea de deducere a sumelor restante din obligațiile fiscale ale furnizorilor și/sau decalarea termenelor de plată pe lanțul de aprovizionare.
Vă aducem aminte că Executivul a menționat în urmă cu câteva zile faptul că rectificarea bugetară va fi una pozitivă.