În ziua de 15 aprilie 2026 a avut loc o ședință de consiliu tensionată la Bârnova, acolo unde un consilier local nu a putut participa la ședință din cauza unui ordin de protecție. Conflictul dintre consilierul personal al primarului, Bogdan Câmpeanu, și consilierul local, Sebastian Colotin, nu este unul recent, tensiunile dintre cei doi datează de câteva luni.
Ședință de consiliu tensionată la Bârnova!
Scandalul dintre doi consilieri din comuna Bârnova este departe de a se fi încheiat, tensionând tot mai mult atmosfera administrației locale. Conflictul, care îi are în prim-plan pe consilierul local Sebastian Colotin și pe Bogdan Câmpeanu, consilier personal al primarului, a atins un nou punct critic în data de 15 aprilie, chiar înainte de ședința de consiliu în care urma să fie discutat și aprobat bugetul local.
Ședința, una esențială pentru funcționarea comunei, s-a desfășurat într-un context tensionat și controversat, după ce Sebastian Colotin nu a putut participa fizic la dezbateri din cauza unui ordin de protecție emis pe numele său. Situația a generat reacții puternice, atât din partea consilierului, cât și din partea unor cetățeni prezenți în zonă.
În lipsa accesului în Căminul Cultural din Bârnova, locul unde se desfășura ședința, Colotin a fost nevoit să semneze documentele oficiale în afara clădirii, folosind ca suport una dintre mașinile parcate în apropiere. Imaginea a devenit simbolică pentru conflictul existent și pentru blocajele instituționale invocate de acesta.
„Poliția a fost aici și au constatat și ei că s-a făcut o nedreptate. Încălcarea ordinului de protecție înseamnă când mă duc peste el sau când fac lucruri abuzive. Eu eram aici (Căminul Cultural din Bârnova) pe la 08:30, iar după vreo 10 minute și-a făcut apariția și Bogdan Câmpeanu. A venit și Poliția Locală, iar el s-a închis în Căminul Cultural. Între timp, am apelat numărul de urgență 112 și le-am adus la cunoștință acest fapt. Ei sunt înăuntru, iar eu sunt afară, semnând documente pe o mașină. Din acest motiv s-a cerut acest ordin de protecție. Eu semnez avize, sunt consilier pe financiar, în fața Căminului Cultural, iar el este consilier personal”, a spus consilierul local Sebastian Colotin.
Sebastian Colotin are un ordin de protecție față de consilierul personal al primarului, Bogdan Câmpeanu, pentru o perioadă de 6 luni de zile. Acest ordin de protecție a fost emis de magistrații de la Judecătoria Iași în data de 3 aprilie.
Sebastian Colotin: „Este un abuz!”
Sebastian Colotin susține că situația este rezultatul unui abuz și că ordinul de protecție a fost utilizat ca instrument pentru a-l împiedica să își exercite atribuțiile în cadrul ședinței. Potrivit declarațiilor sale, miza principală era chiar votarea bugetului comunei, un moment-cheie pentru administrația locală.
„Consilierul personal are atribuții față de viceprimar sau de primar, în timp ce un consilier local are atribuții față de comunitate. Astăzi se supune la vot bugetul comunei, cu toate că pe convocator este scris că trebuie supus dezbaterilor, dar mai sus spune că este precizată aprobarea bugetului printr-un proiect. Ei nu au dorit ca eu să fiu prezent, iar prin acest ordin de protecție au reușit. Este un abuz! În prezent, Bogdan Câmpeanu nu mai este consilierul viceprimarului, a fost demis, iar zilele trecute a fost numit consilierul primarului”, a adăugat consilierul.
În opinia lui Colotin, rolurile instituționale au fost interpretate în mod eronat sau chiar manipulate, ceea ce ar fi dus la o situație neclară din punct de vedere legal, privind participarea la ședință. El a subliniat că prezența simultană a primarului și a consilierului personal ar fi trebuit să fie limitată, conform atribuțiilor stabilite.
„În mod normal, la ședința de astăzi, consilierul primarului nu are dreptul să participe dacă este prezent și primarul. De exemplu, dacă primarul s-ar fi simțit rău, ar fi fost înlocuit de consilierul său personal. Dar odată ce este prezent și domnul primar, unul dintre ei trebuia să nu fie prezent”, a completat Colotin.
Refuză să participe la ședința de consiliu în format online
Un alt aspect semnalat de consilierul local este legat de posibilitatea participării online la ședințe, o alternativă care, deși legală, nu îl protejează de eventuale sancțiuni administrative. Acesta susține că absențele repetate de la ședințe pot duce la pierderea mandatului, chiar și în condițiile în care acestea sunt motivate.
„Este adevărat că eu puteam să votez și online, dar, în termen de 3 luni de zile, eu pot fi demis dacă nu sunt prezent fizic”, a încheiat consilierul local.
Situația a stârnit reacții și în rândul cetățenilor din comună. Unii dintre aceștia și-au exprimat public susținerea față de Sebastian Colotin, considerând că acesta este nedreptățit și că spune lucrurilor pe nume.
„La alegerile pentru primari, eu l-am votat pe domnul Sebi, el are dreptate. Pentru că spune adevărul, ei nu știu cum să îl dea afară din consiliu”, a spus Marta Donici, localnică, pensionară.
Ce spune Bogdan Câmpeanu despre cele întâmplate
De cealaltă parte, Bogdan Câmpeanu susține că și-a îndeplinit toate atribuțiile din fișa postului și nu a dat curs provocărilor primite.
„Am urmat programul zilei și am participat la ședința Consiliului Local, conform atribuțiilor prevăzute în fișa postului. Nu am dat curs provocărilor din mediul online, continuate de către consilierul local C.S., care nu au încetat nici după emiterea ordinului judecătoresc. Acesta a apelat numărul unic de urgență 112 pentru a-și exprima intenția de a participa la ședință, deși prevederile ordinului nu îi erau favorabile. Practic, a anunțat autoritățile că nu dorește să respecte dispozițiile legale în vigoare. Îmi desfășor în continuare activitatea cu responsabilitate și îmi îndeplinesc atribuțiile care îmi revin, însă nu voi tolera continuarea atacurilor mediatice, a jignirilor, denigrărilor, acuzațiilor grave sau a încercărilor de instigare la ură și dezinformare a cetățenilor de bună-credință. Un exemplu concret: consilierul local C.S. nu a înțeles, din documentele primite, că astăzi nu s-a votat bugetul pentru anul 2026, acesta fiind doar supus dezbaterii. Cu toate acestea, a promovat în mod eronat, pe grupul său de Facebook, informații privind o presupusă risipire a banilor publici, într-o manieră menită să inducă în eroare și să creeze tensiuni în rândul cetățenilor”, a declarat Bogdan Câmpeanu.
Întregul episod ridică semne de întrebare serioase legate de funcționarea administrației locale din Bârnova, de respectarea procedurilor legale și de modul în care sunt gestionate conflictele între reprezentanții instituțiilor publice.
Rămâne de văzut dacă situația va fi clarificată în perioada următoare și dacă vor exista reacții oficiale sau măsuri care să restabilească echilibrul în cadrul Consiliului Local. Până atunci, conflictul dintre cei doi consilieri continuă să fie un subiect sensibil pentru comunitatea din Bârnova, afectând nu doar activitatea administrativă, ci și încrederea cetățenilor în autoritățile locale.
În data de 15 aprilie 2026 a avut loc o ședință de consiliu tensionată la Bârnova, întrucât un consilier local nu a putut participa, având un ordin de protecție față de un alt participant.
Campeanu construieste case in Visan pe numele soacrei, este in conflict de interese, aloooo DNA ul cand ii strangeti pe Balan si pe Campeanu?? Ca suntem satui de acesti infractori