Președintele Nicușor Dan i-a chemat marți, 17 februarie, la ora 15:00, pe liderii coaliției de guvernare la Palatul Cotroceni, într-un moment tensionat pentru Executiv. Anunțul a fost făcut oficial de Administrația Prezidențială, însă fără a fi comunicată o agendă clară a întâlnirii.
Convocarea vine la doar o zi după o ședință maraton a liderilor partidelor aflate la putere, în care tema centrală a fost controversata reformă administrativă. Discuțiile din interiorul coaliției au scos la iveală divergențe serioase, în special în rândul miniștrilor social-democrați, unii dintre ei refuzând să semneze avizele necesare pentru proiect.
Reforma care a încins spiritele
Proiectul inițial prevedea o reducere cu 10% a cheltuielilor de personal din administrația publică centrală, o măsură care ar fi afectat direct aparatul bugetar. Însă după mai bine de trei ore de negocieri tensionate, liderii coaliției au ajuns la un compromis.
Sistemul sanitar, educația și structurile din domeniul siguranței publice au fost exceptate de la tăierile directe de salarii. În locul reducerilor aplicate uniform, aceste instituții vor putea diminua cheltuielile prin alte metode, o soluție susținută ferm de PSD.
Guvernul a transmis că atât reforma administrației centrale și locale, cât și pachetul de relansare economică sunt finalizate și urmează să fie adoptate prin ordonanță de urgență, imediat ce procedura de avizare este încheiată. Totuși, forma finală va include modificări importante pentru domenii sensibile precum apărarea, ordinea publică, siguranța națională, educația, sănătatea și cultura.
Ce se joacă la Cotroceni
Deși liderii coaliției nu au primit o agendă oficială din partea Palatului Cotroceni, surse politice indică faptul că discuțiile se vor concentra pe adoptarea rapidă a reformei administrative și pe măsurile din pachetul economic.
Un alt subiect sensibil ar putea fi bugetul pe 2026, capitol la care actuala coaliție este în întârziere încă de la finalul anului trecut. Președintele ar urma să ceară explicații și un calendar clar pentru definitivarea construcției bugetare.
În culise se vorbește și despre posibilele numiri la serviciile de informații (SRI și SIE) însă, cel puțin deocamdată, șansele ca acest subiect să fie deschis oficial în cadrul întâlnirii sunt reduse.
Întâlnirea de la Cotroceni ar putea deveni un moment decisiv pentru stabilitatea coaliției și pentru direcția reformelor promise. Rămâne de văzut dacă liderii vor ieși din biroul președintelui cu o poziție comună sau cu noi fisuri în alianța aflată la guvernare.
SE IEFTINESTE APA DE LA 25LEI/MC LA 8 LEI/MC CAT ESTE IN BUCURESTI
nicu psihicu si bollo young se intalnesc :)))