Chiar dacă mulți români văd magistrații drept o castă plină de privilegii financiare, șefa CSM plânge de mila magistraților. Judecătoarea Elena Costache demontează această impresie, explicând cum ar fi, de fapt, oamenii din această breaslă.
Șefa CSM plânge de mila magistraților
În contextul aprinselor dezbateri publice despre măsurile de austeritate necesare pentru resuscitarea bugetului, care ating – direct sau tangețial – subiecte precum salarii, sporuri și pensii speciale, șefa CSM, judecătoarea Elena Costache, plânge de mila magistraților
„Noi nu suntem o castă închisă, noi nu suntem plini de privilegii. Sau, mă rog, dacă cineva consideră că avem tot felul de privilegii, trebuie să vedem exact ce spuneam și reversul medaliei. În ce constă ceea ce vreau să spun? În faptul că avem cel mai drastic regim de incompatibilități și interdicții dintre toate sistemele de justiție din celelalte țări membre UE. Ni se spune tot timpul și se fac de fapt astfel de comparații cu situația sistemelor de justiție din alte state membre UE. Bun, păi dacă vrem să luăm de la alții ceea ce considerăm că este bine la alții, deși, după părerea mea, nu se poate, pentru că societățile sunt diferite, nivelurile de trai sunt diferite“, a declarat judecătoarea Elena Costache.
Șefa CSM este de părere că magistrații nu au doar privilegii ci și incompatibilități și la interdicții.
„Mergând cu aceste comparații mai departe, haideți să le luăm cu totul. Tot calupul, nu ne uităm numai la așa zisele privilegii. Ne uităm și la incompatibilități și la interdicții, la obligația de rezervă pe care o avem. Apropo de întrebarea dumneavoastră că nu am ieșit să spunem lucrurilor pe nume de fiecare dată sau să spunem și despre lucrurile bune pe care le facem – sunt o grămadă, credeți-mă – și despre oamenii care își fac treaba. Nu suntem pădure fără uscăciuni. Nu suntem perfecți. Suntem supuși perfecțiunii continue, ca orice alt segment social”, a spus Elena Costache.
Blocarea PNRR nu este vina magistraților!
Întrebată despre propagarea ideii conform căreia s-ar fi blocat PNRR din cauza pensiilor magistraților, președintele CSM a etichetat drept ”total fals” acest lucru.
”Total fals să spui sau să ajungi la concluzia că din cauza noastră, vezi Doamne, a multelor privilegii pe care le avem, se blochează atingerea scopului din PNRR și astfel România nu mai primește bani europeni. Chestiunea aceasta a resurselor umane este unul dintre targeturile pe care ni le-a trasat Comisia Europeană, să stabilizăm resursa umană în sistemul de justiție.
În ultimele rapoarte pe țară, pe statul de drept, a fost punctată de către Comisia Europeană, în mod pozitiv, modalitatea în care noi am reușit să gestionăm problema resurselor umane, pentru că eu vorbesc acum de activitatea acestui Consiliu, care a început în urmă cu doi ani și jumătate. Ce am făcut? Normal că suntem atenți la toate cerințele și ale Comisiei Europene, și ale țării, ale societății noastre. Am încercat să aducem oameni în sistem. Și am reușit, nu numai că am încercat“, a mai spus șefa CSM.
Despre pensiile magistraților, Elena Costache a spus că acestea ”reprezintă o chestiune a statutului” profesional.
”Ne place sau nu ne place, toată această poveste a pensiilor, a condițiilor de pensionare reprezintă o chestiune a statutului nostru. Până la urmă, noi ce vrem? Să avem o justiție independentă, o justiție puternică, o justiție în care judecătorul să judece și procurorul să lucreze dosare, dar obiectiv, în mod obiectiv, fără a se gândi la ce-i rezervă ziua de mâine pe toate aspectele vieții zilei de mâine? Pentru că, repet, și noi suntem oameni.
Vrem o minte limpede, un om pregătit, o minte obiectivă, un om care să facă dreptate și să soluționeze dosare ca procuror în condiții de normalitate și în condiții de claritate? Și se amestecă toate aceste lucruri. Eu asta am spus, pornind de la niște realități economice. Trăim într-un moment în care țara se află într-un impas financiar. Trebuiesc luate niște măsuri“, a mai zis șefa CSM, care plânge de mila magistraților.
Daca faci un sondaj rapid si simplu cu oamenii de pe strada cu siguranta peste 90 % stiu de privilegii si asta infurie rau de tot opinia publica.
Incercati sa coborati si voi cu picioarele pe pamant, sa mergeti printre oamenii simpli si normali, sa discutati cu ei si atunci o sa vedeti realitatea perceputa de societate despre voi.
Sunt multe privilegii pe care le au cei din justitie. De la platile ratelor la imobiliare, la plata de chirii (cate 2000lei) pentru cei care locuiesc in zona metropolitana si inchiriaza fictiv locuinte in oras.