Breaking News
Urmare a videoconferinţei organizate de Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ieri, 25.02.2020, ora 16.30, vă rugăm să aveţi în vedere următoarele aspecte:
- Nota M.E.N. nr. 26990/24.02.2020 nu interzice desfăşurarea activităţilor şcolare sau extraşcolare, ci doar recomandă luarea unor măsuri preventive pentru diminuarea riscului de îmbolnăvire în contextul epidemiei de gripă. Decizia desfăşurării acestora aparţine conducerii unităţii de învăţământ.
- Olimpiadele şi concursurile şcolare se desfăşoară în mod obişnuit, conform calendarului, şi se recomandă ca, în centrele în care au loc acestea, să fie prezent un cadru medical.
- În contextul proiectelor internaţionale, activităţile şi mobilităţile corespunzătoare se derulează conform planificărilor, cu excepţia mobilităţilor dinspre şi către ţările afectate de coronavirus (China şi Italia), care vor fi reprogramate în momentul ridicării restricţiilor de călătorie. în situaţia în care familia/elevul refuză plecarea în mobilitate, se recomandă apelarea la lista de rezerve.
De asemenea, vă rugăm să aveţi în atenţie monitorizarea tuturor activităţilor desfăşurate cu elevii şi personalul, precum şi asigurarea derulării acestora în condiţii normale.