Prima pagină » National » Șefi ai Poliției, condamnați cu închisoare
Șefi ai Poliției, condamnați cu închisoare

Șefi ai Poliției, condamnați cu închisoare

06 dec. 2019, 10:00,
în National

Fostul şef al IPJ Bistriţa-Năsăud, Ioan Ovidiu Mureşan, fostul şef al Poliţiei Rutiere Judeţene, Roberto Hasnăş, şi fostul şef al Poliţiei Năsăud, Leon Cloşcă au fost condamnați de Tribunalul Maramureş, în primă instanţă. Pedepsele cu închisoarea de până la trei ani, cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă continuată.

Cei trei şefi ai IPJ Bistriţa-Năsăud au fost acuzate de DNA de fapte de corupţie şi arestate preventiv în urmă cu cinci ani. Dosarul a ajuns în instanţă în luna februarie a anului 2015, iar singura acuzaţie care s-a reţinut în dreptul celor trei, dintre cele formulate de DNĂ, a fost aceea de abuz în serviciu în formă continuată.

Potrivit sentinţei publicate, condamnarea a fost pronunţată fără acord de recunoaştere a vinovăţiei.

În acelaşi timp, inculpaţilor le-a fost respinsă solicitarea de a se constata nulitatea absolută a interceptărilor convorbirilor telefonice autorizate şi a proceselor-verbale de redare a acestora.

Fostul şef al IPJ Bistriţa-Năsăud a primit 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare, din care se va deduce perioada de 7 luni petrecută în arest preventiv şi o lună petrecută în arest la domiciliu. Ceilalţi doi, Hasnăş şi Cloşcă, au primit câte trei ani de închisoare cu suspendare, din care se va deduce perioada de 6 luni de arest preventiv şi o lună de arest la domiciliu.

Tribunalul Maramureş a decis în toate cele trei cazuri, ca pedeapsă complementară, interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice şi de a ocupa o funcţie publică sau o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de doi ani.

De asemenea, fiecare dintre cei trei condamnaţi va avea de plătit câte 10.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Decizia Tribunalului Maramureş nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia
Susținătorii lui Călin Georgescu au lansat online apeluri pentru strângerea unei eventuale cauțiuni, după arestarea sa preventivă. Mai multe persoane care îl susțin pe Călin Georgescu au început să promoveze pe rețelele sociale o campanie de strângere de bani pentru o eventuală cauțiune. În mesajele publicate online este vehiculată suma de 1,1 milioane de euro, […]
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
03 octombrie 2026
03 octombrie 2026