National

Șeful SIAS a vorbit despre crimele de la Onești

Publicat: 02 mart. 2021
Crime Onești
Crime Onești

Alexandru Scurtu, şeful SIAS a vorbit în exclusivitate la Antena 3 despre operaţiunea eşuată a celor cinci ore de negocieri soldate cu un dublu asasinat.

Directorul SIAS, Alexandru Scurtu, a vorbit, marţi, în exclusivitate la Antena 3 despre modul în care s-a desfăşurat operaţiunea autorităţilor pentru salvarea celor doi bărbaţi sechestraţi și uciși ulterior de Gheorghe Moroşan.

Cele două victime ale criminalului, Silviu Iştoan (38 de ani) şi Dan Pătatu (55 de ani) au suferit mai multe plăgi înjunghiate, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a le salva viaţa.

Alexandru Scurtu: ”Cum credeţi că aş putea nota eu acum o intervenţie în cadrul căreia au murit doi oameni?”

”Domnul Gâdea, dincolo de faptul că sunt profesionişti şi poliţişti şi sunt dedicaţi acestei merserii, cum credeţi că aş putea nota eu acum o intervenţie în cadrul căreia au murit doi oameni? Îmi cereți ceva imposibil deocamdată. Eu pot să fiu foarte precis cu privire la activitățile care au fost desfășurate de structurile de acțiuni speciale, pentru că asta a fost preocuparea mea de când am venit aici.

A stabili în mod exact lucrurile care au fost desfășurate, dispozițiile date lor și modul în care ei au acționat. În acest sens pot să aduc clarificări dacă acestea sunt doreite de dumneavoastră. Nu îmi cereți să dau note modului în care dispozitivul a rezolvat situația de a Onești, pentru că mă puneți într-o situația teribil de delicată”, a spus directorul SIAS în exclusivitate la Antena 3.

Între timp, anchetatorii au reţinut-o pe soţia lui Gheorghe Moroşan, aceasta fiind acuzată de complicitate. În această seară, o instanţă de judecată a decis arestarea preventivă a femeii pentru următoarele 30 de zile.

În geanta ei, poliţiştii au descoperit mai multe coliere din plastic, la fel ca cele folosite de Gheorghe Moroşan pentru a-i lega pe cei doi muncitori.





Adauga un comentariu