Un cutremur de peste 7 grade nu este exclus să aibă loc şi în România în perioada următoare, a aproximat Mihai Diaconescu, seismolog INFP. Întrebat dacă ne putem aștepta să se întâmple un astfel de cutremur de peste 7 grade și în România, în perioada următoare, seismologul nu a negat această variantă.
„Eu zic că este posibil să se întâmple. Nu s-a mai produs un cutremur de 7 grade din 1990, când au fost cele două cutremure. Inițial, unul a fost creditat cu 6,9 grade, iar americanii de la USGS îl creditează cu 7,1.
Sunt 32 de ani, deci ar putea să se producă și la noi, mai ales că nu am sesizat ca din 2004 încoace să mai producă un cutremur de 6 grade, de exemplu”, a spus Mihai Diaconescu, seismolog la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
Seismolog INFP, previziuni sumbre pentru România
Specialistul mai precizează că seismele dese şi mici din România, în special din zona seismică Vrancea, nu eliberează din tensiunile acumulate.
„Nu, cutremurele acestea care au avut loc au fost superficiale, undeva în jur de 20 de kilometri ori la noi, cel puțin până acum, cutremurele de peste 7 au fost generate la adâncimi mari, peste 90 de kilometri”, a punctat Mihai Diaconescu.
Cutremurul din Turcia readuce la suprafaţă problema clădirilor cu risc seismic din Capitală. Sute de clădiri din Bucureşti sunt în pericol să cadă la primul cutremur major.
Este vorba despre 361 de imobile aflate în categoria 1 de risc seismic. Cu toate acestea, municipalitatea a expertizat in ultimii doi ani doar 35 de cladiri.
Bucureştenii se tem că în cazul unui cutremur puternic, clădirile în care locuiesc nu vor rezista, iar tragedia din Turcia s-ar repeta.
Mai mult, autorităţile trenează rezolvarea acestei situaţii îngrijorătoare. Mai exact, în doi ani municipalitatea a reuşit să facă expertize tehnice pentru doar 35 de clădiri cu risc seismic, iar în ultimii şapte ani, doar 153 de clădiri au fost expertizate.
În anul 2020, au fost consolidate mai multe clădiri din Bucureşti, dar asta pentru că cei de la compania de consolidări au avut şi buget pentru a face aceste lucrări.
Municipalitatea susţine ca a încheiat în ultimele zile două acorduri pentru expertizarea a încă 200 de imobile cu risc seismic.
Și la noapte va fi întuneric !!!
Astia primesc salarii degeaba din taxele si impozitele romanilor: ,,Eu zic că este posibil să se întâmple. Nu s-a mai produs un cutremur de 7 grade din 1990, când au fost cele două cutremure…”
Asa vorbeste un ,,specialist” cu facultate…?!
Si Baba Vanga ar fi fost mai precisa, desi era oarba si fara facultate.
Sa fie clar: acesti mascarici care apar pe sticla nu stiu, cum este cazulluiCutremurareanu, si altii nu spun adevarul despre cutremurele provocate in Turcia si nici despre cele 3 cutremure ptrovocate in Romania – 140, 177 si 1986.
Doar daca acest mascarici are informatii ca Mafia Khazara pregateste un cutremur provocat si pentru Romania, iar el ne da vestea ca sa se dea mare seismolog.
Colonia Romania nu este condusa de un aliat al lui Putin, ci de un khazar retardat Tradator, Jefuitor si Negustor de copii, care si-a facut 6 case ,,din meditatii”, de rade toata Europa de el: https://www.youtube.com/watch?v=ReLd_MkFnwQ
Mafia Kazara vrea Romania intreaga dar fara romani, asa ca un nou cutremur provocat in Colonia Romania nu-si are rostul.
Pana si poponarul Zelenski si-a dat seama ca politicienii romani l-au pupat in p… cat a vrut el, si el a intors-o cu minoritatile din Ucraina, asa ca nu-i mai ascultati pe acesti mascarici care se dau specialisti in cutremure si le anunta dupa ce toata lumea si-a dat seama ca a fost cutremur.
Astia primesc salarii degeaba din taxele si impozitele romanilor: ,,Eu zic că este posibil să se întâmple. Nu s-a mai produs un cutremur de 7 grade din 1990, când au fost cele două cutremure…”
Asa vorbeste un ,,specialist” cu facultate…?!
Si Baba Vanga ar fi fost mai precisa, desi era oarba si fara facultate.
Sa fie clar: acesti mascarici care apar pe sticla nu stiu, cum este cazul lui Cutremurareanu, si altii nu spun adevarul despre cutremurele provocate in Turcia si nici despre cele 3 cutremure provocate in Romania – 1940, 1977 si 1986.