Fostul premier Victor Ponta trage un semnal de alarmă în legătură cu situația politică din România. Victor Ponta susține că avem un guvern ilegitim și pentru asta ar trebui să iasă oamenii în stradă, nu pentru Dominic Fritz.
Semnal de alarmă tras de Victor Ponta!
Fostul premier Victor Ponta a declarat că i se pare total eronat ca Dominic Fritz să cheme oamenii în stradă pentru a proteste pentru el.
„Credeţi că moare cineva de grija lui Fritz? Oamenii ar trebui să iasă în stradă pentru că aveam un guvern ilegitim, pentru că e inflaţie mare, pentru că s-au tăiat bursele elevilor.- Asta-i viaţa oamenilor, restul este pentru bula lor de securişti”, a declarat Victor Ponta.
Fostul premier a menționat că președintele Nicușor Dan ar trebui sp desemneze un premier care să formeze guvernul.
„Nicuşor Dan trebui să-şi facă curaj şi să nominalizeze un premier care să se ocupe de România, treaba lui asta este, nu să facă majorităţi. Mediul de afaceri românesc decontează prețul crizei politice, iar firmele românești sunt „cu apa la gură”! Useriștii stau la guvernare tocmai pentru că au sarcina de a distruge economia românească și de a ne face total dependenți de banii și firmele străine și aserviți acestora! Este însă datoria constituțională, politică și morală a Președintelui să desemneze un prim-ministru care să formeze un guvern competent, capabil să salveze economia!”, a scris Victor Ponta şi pe Facebook.
Vrea să construiască un alt partid
Victor Ponta a anunțat recent că pregătește înființarea unui nou partid politic, despre care spune că nu va fi o formațiune suveranistă, ci una care să „țină cu România”. Fostul premier a precizat că noul partid va fi construit de la zero și nu va fi o continuare a Pro-România. În proiect ar urma să fie implicați și cei 18 parlamentari din grupul „Uniți pentru România”.
Ponta a explicat că noua formațiune nu va prelua structura și numele fostului său partid, Pro-România, ci va fi construită ca un proiect politic distinct.
„Nu am zis că fac un partid suveranist, am zis că vreau să fac un partid care să țină cu România. Nu va mai fi Partidul Pro-România, ci va fi un alt partid înființat de la zero”, a declarat Victor Ponta.
Fostul premier a spus că, în acest moment, discută despre noul proiect cu colegii săi din grupul parlamentar „Uniți pentru România”. Potrivit acestuia, grupul are 18 membri, dar proiectul ar putea atrage și parlamentari care nu fac parte din această structură.
„În acest moment, în Parlament, am niște colegi la «Uniți pentru România». Toți ne sfătuim, votăm… Sunt 18 colegi, dar mai sunt și alții care nu sunt în grupul parlamentar”, a mai zis Victor Ponta.
Astfel, Victor Ponta a tras un semnal de alarmă spunând că avem un guvern ilegitim, iar pentru asta ar trebui să iasă oamenii în stradă.
Ni mo la el. Altceva ce mai vrei?
Lui ND ii convine situatia. Bolojan sta la guvern si atat. Sta. Nu poate face nimic important. Si cu cat sta mai mult, cu atat mai ridicol devine. Un contracandidat mai putin la viitoarele alegeri.