Senatorul AUR, Petrișor Peiu, lansează un atac dur la adresa guvernului condus de Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a generat o creștere accelerată a inflației și o deteriorare rapidă a nivelului de trai, la doar câteva luni de la instalare. Potrivit acestuia, România se confruntă cu una dintre cele mai abrupte scumpiri din ultimii ani, efectele fiind resimțite direct de populație, în timp ce statul ar încasa temporar mai mulți bani din taxe.
Senatorul AUR Petrișor Peiu acuză: inflația s-a dublat sub guvernul Bolojan
Petrișor Peiu afirmă că, în ultimele șase luni, rata inflației aproape s-a dublat, ceea ce indică, în opinia sa, o pierdere de control asupra economiei. Senatorul AUR susține că această evoluție nu este una întâmplătoare și identifică două cauze principale care au alimentat creșterea prețurilor. Prima ține de scumpirea accelerată a energiei, unde datele arată majorări masive, în special la energia electrică, dar și la gazele naturale și energia termică. Aceste costuri, spune Peiu, s-au transferat rapid în prețurile bunurilor și serviciilor de zi cu zi.
A doua cauză invocată de senatorul AUR este politica fiscală a guvernului, axată pe majorarea taxelor, în special a celor care afectează direct consumul. Creșterile de TVA și accize au pus o presiune suplimentară pe populație și pe mediul economic, amplificând efectele scumpirilor din energie. În acest context, Peiu consideră că guvernul a ales cea mai simplă soluție pentru a-și acoperi nevoile bugetare: transferarea costurilor către cetățeni.
Efectele inflației sunt clare și rapide
Potrivit lui Petrișor Peiu, efectele inflației sunt clare și rapide. Puterea de cumpărare a populației a scăzut vizibil, în condițiile în care salariile au crescut modest, iar pensiile au rămas practic la același nivel. În același timp, bugetul statului este alimentat artificial prin încasări mai mari, obținute din prețuri mai ridicate și taxe mai mari. Senatorul AUR susține că guvernul Bolojan a reușit astfel să crească nominal veniturile statului, dar cu prețul sărăcirii populației.
Cu toate acestea, Peiu avertizează că acest mecanism nu este sustenabil. El atrage atenția asupra unei reguli economice de bază, ignorată de actuala coaliție: inflația va afecta, mai devreme sau mai târziu, și veniturile statului. Pe măsură ce prețurile cresc, consumul scade, iar baza de impozitare se restrânge. Statul va ajunge să colecteze taxe mai mari procentual, dar dintr-un volum mult mai mic de activitate economică. În plus, chiar guvernul va fi nevoit să cheltuiască mai mult pentru bunuri și servicii devenite mai scumpe.
Senatorul AUR pune această situație pe seama refuzului coaliției de guvernare de a-și reduce propriile cheltuieli. În opinia sa, guvernul a ales să mențină o structură supradimensionată, cu un număr mare de funcții de conducere, agenții și autorități, precum și cu un aparat politic extins. Peiu critică existența unui „guvern-mamut”, cu mai mulți vicepremieri, numeroși secretari de stat și un Parlament numeros, dar și cheltuielile generate de susținerea externă și de contractele publice acordate firmelor apropiate puterii.
Petrișor Peiu susține că actuala politică economică va produce efecte negative pe termen mediu și lung, atât pentru cetățeni, cât și pentru stat. Senatorul AUR avertizează că inflația nu poate fi folosită la nesfârșit ca soluție bugetară și că lipsa reformelor reale riscă să adâncească problemele economice ale României.
Da sigur, daca erati voi la guvernare rahatul devenea prastie.
Canal la Caspica, benzina la 1 leu si multe alte aberatii comunisto – rusofile.