Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, semnalează efectele grave ale noilor măsuri de austeritate asupra sistemului de burse universitare. Acesta arată că fondurile au scăzut cu până la 40%, afectând direct studenții și funcționarea universităților.
Cașcaval critică lipsa de transparență a Ministerului Educației și avertizează că, în perspectiva bugetului pe 2026, educația riscă noi tăieri și pierderea oricărei predictibilități financiare.
„Odată cu aplicarea pachetelor 2, 3, 4 şi câte or mai fi fost (parcă putem şti cu adevărat?…) de restricţii bugetare, aşadar odată cu creşterea taxelor, preţurilor şi reducerea salariilor, pensiilor ş.a.m.d., interesul pentru şocurile austerităţii încasate de educaţie s-a dispersat. Până şi acţiunile şi revendicările profesorilor şi studenţilor, catalogate în multe moduri dorite academico-psihologice în accepţiunea ministrului, dar rupte total de esenţa lor în înţelegerea domniei sale, au întrat într-o amorţire hibernală.
Chiar şi studenţii, văzând că se lovesc de uşa ferecată, dar deloc fermecată cum o crede ministrul Daniel David, au început să propună calcule alternative pentru burse, plecând de la salariul minim net, iar nu brut cum a fost până în luna iulie.
In prezent, alocaţia bugetară pentru burse per capita este de 10% din salariul minim net, adică 257,4 lei, comparativ cu 405 lei până în luna iulie. Iar pentru studenţii de la specializările asociate domeniilor STEM, susţinute financiar în mod expres în programele Uniunii Europene, scăderea este de la 538,65 lei la 342,34 lei. Cumulat cu neaplicarea legii 199/2023 în privinţa burselor doctorale şi cu diminuarea altor categorii de burse, o universitate ar fi pierdut în medie circa 40% din fondul total de burse cu care a început anul 2025.
Ministrul „nostru” ne-a sugerat rezolvări compensatorii, în realitate un melanj de soluţii-surogat nesustenabile, temporare, împotriva oricărui management constructiv şi care ar fi epuizat resursele proprii ale universităţilor, în cazul în care aceste resurse ar fi existat.
Aşadar… deşi nu ne-am consolat cu situaţia, a trebuit să ne continuăm activitatea în universităţi. Să acordăm burse studenţilor, atâtea câte au rămas. Sperând că următorul an va aduce ceva mai bun.
Şi a venit un nou act adiţional la contractele instituţionale. Cu fondul total de burse ajustat – în minus, evident. Iniţial, reluând acest „ar fi pierdut”, am crezut că reducerea este în acord cu reglementările din iulie (primul pachet de austeritate, dedicat educaţiei). Fac calculele. Refac calculele. Si încep să sun colegi din ţară, să îmi dau seama dacă am greşit ceva. Si ei nedumeriţi ca şi mine. Căci… am pierdut mai mult.
De ce?… Ei bine, fondul anual final de burse alocat este mai mic decât cel care corespunde pachetului întâi de restricţii bugetare! Din necesarul pentru ultimele trei luni de acordare a burselor lipsesc suplimentar 23%. Adică luna decembrie, dacă ţinem cont şi de vacanţă.
Una dintre legile lui Murphy descrie cel mai bine situaţia burselor – dar, din păcate, nu doar a burselor…: „Când lucrurile par că nu se înrăutăţesc mai mult, ai răbdare. Se vor înrăutăţi în curând”.
Dincolo de glumă, căci nici poate fi vorba să glumim în starea actuală, acum nu mai avem nici măcar predictibilitatea înrăutăţirii. Atunci când încercăm să gestionăm o stare de criză, impusă, când credem că am ajuns la o stare staţionară, adaptată, chiar în aceste condiţii un nou brânci dărâmă toată senzaţia de echilibru, chiar precar, la care speram că am ajuns.
Probabil că aceasta face parte din tehnica de impunere, pas cu pas, a unor limitări nedeclarate oficial de la început. De fapt, nedeclarate oficial nicicând. Pentru ca totul să fie mai suportabil. Psihologia suportabilităţii?…
Totuşi, există şi o morală. Toate aceste tertipuri, căci nu cred că pot fi numite altfel, nu fac decât să întărâte atenţia şi să pună în gardă. Da, în gardă căci se apropie perioada în care bugetul pentru 2026 va fi elaborat, iar fiecare ministru va trebui să prezinte şi să îşi asume în faţa comisiilor parlamentare reunite ceea ce îi revine din Legea bugetului pe 2026. Si sunt sigur că nimeni nu mai crede că un ulcior, adică buget, care mai este şi crăpat şi fără toartă, mai poate merge de multe ori la apă. Adică la încrederea şi susţinerea noastră, a dascălilor din comisiile parlamentare”, a transmis prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, senator și rector TUIASI.
De ce mai sustine PSD guvernul? Nu exista niciun motiv.
Alegeri anticipate!
Domnule Cascaval, da’ nu sunteti la guvernare? Incepand cu cheltuielile colosale cu Ukraina si Moldova, cheltuieli aprobate de parlament si binenteles de PNL-PSD si mergand pe instrainarea tuturor companiilor romanesti, la ce va asteptati?…sa aplaudam?
de aplaudat o sa-i „aplaudam” la urne
Ce curve virgine sunt ăștia din PSD.