Prima pagină » National » Senatorul Dan Cașcaval, critici dure la adresa ipocriziei din Parlament: „Împăratul este gol!”
Senatorul Dan Cașcaval, critici dure la adresa ipocriziei din Parlament: „Împăratul este gol!”

Senatorul Dan Cașcaval, critici dure la adresa ipocriziei din Parlament: „Împăratul este gol!”

19 feb. 2026, 11:25, 2 ,
Redacția BZI în National

Profesorul universitar Dan Cașcaval, senator și rector al TUIASI, a transmis un mesaj public în care critică dur comportamentul unor parlamentari, folosind celebra metaforă din basmul lui Andersen pentru a descrie lipsa de autenticitate, demagogia și dublul standard din politica actuală.

„Metafora din basmul lui Andersen are mai multe înţelesuri, cele mai evidente întărind rolul adevărului în destrămarea iluziilor, a snobismului sau împotriva meschinului. Insă, această expresie vine ca o manuşă şi în caracterizarea persoanelor care încearcă să îşi creeze o imagine total diferită de realitatea mediocră cu care, de fapt, se încăpăţânează să convieţuiască.

„Impăratul este gol!”, o metaforă tristă a unei lumi care se regăseşte, din păcate, şi în respiraţia unei şedinţe de plen parlamentare. Pentru că Moş Ion Roată, acum aproape 170 de ani om cu şcoala vieţii, a demnităţii şi a respectului de sine şi de ceilalţi şi care reprezintă EXEMPLUL (în spatele căruia se ascund, total nemeritat de el, cei care proclamă lipsa lor de eleganţă din Parlament), ţăran simplu cum a fost, acum ar fi cugetat, modest şi în felul lui: „Astăzi împăratul este gol!”

„Impăratul este gol!” Am gândit-o pentru prima oară după ce am susţinut un proiect legislativ al opoziţiei (cine mai ştie care este opoziţia?), pentru că l-am considerat bun. Chiar fără să fiu rugat de iniţiatori. Iar atunci când i-am rugat să îmi susţină un proiect mi s-a răspuns: „Da, ştiu, domnule profesor, aveţi perfectă dreptate! Dar, votul este politic şi ne vom abţine sau vom vota împotrivă.” Iar în aceeaşi seară, pe unul dintre canalele TV, aceiaşi colegi senatori s-au declarat adepţii totali şi virulenţi ai votului imparţial, care susţine necondiţionat iniţiativele legislative bune.

„Impăratul este gol!” Mi-am spus-o şi atunci când unii fac grevă parlamentară ca răspuns la ceva ce nu le convine aparent politic (ce simplu este!), dar semnează convocatorul şi, deci, îşi iau toate drepturile băneşti pe ziua respectivă. Dar, apar în faţa celor care îi susţin ca apărători unici şi supremi ai dreptăţii. Atât timp cât drepturile lor financiare sunt apărate. Apărate chiar şi în lipsa propriei activităţi.

„Impăratul este gol!” Cum ar putea fi altfel când umpli platformele online cu filmuleţe în regie şi interpretare proprii în care timp de ore foloseşti un lexic mai subţire decât al unui preşcolar. Mai subţire da, dar mult mai expresiv (mega-eufemism!) la adresa celor pe care nu îi respecţi nici măcar ca adversari politici.

„Impăratul este gol!” Dacă nu ar fi aşa, atunci mulţi nu ar folosi microfonul doar ca un instrument al demagogiei înregistrate contabil în fişa de parlamentar. Vorbind fără să fi fost atent la ce au susţinut antevorbitorii lor, criticând, că dă bine, total pe lângă subiect, eventual sărind un punct de pe ordinea de zi. Dar, nu-i aşa?, au fost la microfon, au fost filmaţi/fotografiaţi de colegi, deci există cu folos în Parlament. Cu folos pentru ei.

„Impăratul este gol!” Si de aceea are nevoie de IA ca să îi scrie intervenţiile în plen la zeci de iniţiative legislative. Toate intervenţiile pe un fond general, nimic particularizat. Nimic care să aducă din cunoştinţele vorbitorului. Căci IA ajută pe unii să ia cuvântul, dincolo de suportabilitatea auditoriului, fără să spună nimic. Multe cuvinte generate de IA, goale de conţinut. Ca Impăratul. Gol dar vocal.

„Impăratul este gol!” Căci doar un „împărat” fără haine croite cu respect poate să critice aiurea un coleg, în termeni care ar ruşina şi un birjar (𝑂𝑢̀ 𝑠𝑜𝑛𝑡 𝑙𝑒𝑠 𝑐𝑜𝑐ℎ𝑒𝑟𝑠 𝑑’𝑎𝑛𝑡𝑎𝑛?), ascuns, cum spuneam, după scutul microfonului. Pentru ca apoi să meargă direct la el şi să discute brusc şi senin despre vreme, întinzându-i şi mâna prieteneşte. Ceva care se traduce cam aşa: „Da, te-am scuipat, te-am înjurat ş.a.m.d., căci aşa e în politică, în fişa mea de parlamentar dă bine, dă bine şi la televizor. Dar rămânem amici, nu?”. Mda…

Aşadar, „împăratul este gol!” Și nu pare să îi vină vreun veşmânt care să îl poată acoperi. Oricâte ar proba”, a transmis prof. univ. dr. Dan Cașcaval, senator și rector TUIASI.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Crește vârsta de pensionare! Ilie Bolojan a explicat clar cum se va proceda!
Ilie Bolojan a declarat public, în cadrul unei emisiuni la TVR1, că  va crește vârsta de pensionare, vizați fiind membrii MAI, MApN, Ministerul Sănătății și Ministerul Culturii. În schimb, premierul a precizat că nu vor exista schimbări în ceea ce privește norma de hrană a membrilor Ministerului Apărării. Crește vârsta de pensionare! Ilie Bolojan a […]
Crește vârsta de pensionare! Ilie Bolojan a explicat clar cum se va proceda!
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 februarie 2026
19 februarie 2026