Senatorul de Iași, Diana Șoșoacă, a transmis faptul că România este pe zi ce trece tot mai împinsă spre război. De asemenea, președintele S.O.S. România a adus în discuție atacul MAE român la adresa Ambasadei Rusiei.
„Atacul MAE român la adresa Ambasadei Rusiei împinge România cu un pas mai aproape de război. Voi lupta din răsputeri pentru a evita intrarea României în război, iar partidul S.O.S. România este singurul partid din România care are ca punct principal în programul de guvernare păstrarea păcii.
Toate celelalte partide aruncă perdele de fum cu programe de guvernare irealizabile, după ce s-au aliniat în spatele susținerii războiului. Ce program de guvernare va mai fi valabil dacă aceste partide aruncă România în război? De unde vor mai fi bani pentru învățământ, pentru salarii și pensii, de unde vom avea creștere economică și bani pentru sănătate dacă toată economia României se va prăbuși ca urmare a implicării în război?”, a transmis Diana Șoșoacă.
Diana Șoșoacă, despre obiectivul principal al S.O.S. România
Parlamentarul a menționat că obiectivul principal al partidului pe care-l conduce este acela de a salva România de la război.
„Obiectivul principal al S.O.S. România este salvarea țării de la război, pentru că, dacă nu vom păstra pacea, nu vom mai avea nici măcar alegeri! Nu mă interesează Rusia, nu mă interesează UE sau SUA, mă interesează pacea pentru poporul român!
Este mai actual ca niciodată Memoriul pentru Pace ”NEUTRALITATEA ROMÂNIEI. PACEA DE LA BUCUREȘTI”, lansat de mine încă din luna februarie 2022, la scurt timp după izbucnirea războiului, când am înțeles în ce pericol este România. Acțiunile autorităților române începând din acel moment doar au crescut acest pericol, iar forțarea de către MAE a închiderii ambasadei Rusiei în România, ceea ce va însemna și închiderea ambasadei României în Rusia, reprezintă o împingere fără precedent a României pe calea conflictului.
Nu există în acest moment nici un alt proiect mai important pentru România decât păstrarea păcii, iar S.O.S. România își asumă acest proiect de care depinde supraviețuirea noastră ca neam și ca țară”, a mai spus Diana Șoșoacă.
Diana Șoșoacă susține că celelalte partide își împart puterea, fac alianțe electorale, își negociază posturi, în timp ce împing țara într-o prăpastie din care nu o să o mai scoată nimeni.
„Sau poate că exact acest lucru își doresc partidele aflate la guvernare, pentru că nu mai au curajul să se prezinte în fața alegătorilor: un război care să le dea dreptul să amâne alegerile și să se permanentizeze la putere. Peste ce țară veți mai guverna dacă aruncați România în război? Ce se va alege de România dacă este condusă cu atâta inconștiență către un conflict care nu ne privește și care nu este al nostru?
Partidul S.O.S. România face un apel către clasa politică să se trezească din beția puterii și să își asume ca principal obiectiv de acum înainte menținerea păcii și evitarea cu orice preț a intrării României în război!
Iar dacă MAE provoacă închiderea ambasadelor într-o perioadă atât de periculoasă, când nevoia de dialog cu partea cealaltă este esențială pentru a evita războiul în care România este împinsă cu bună știință, atunci voi fi eu ambasadorul păcii și al poporului român care dorește pacea. Pentru că, spre deosebire de clasa politică inconștientă, românii își doresc pacea. Avem destule probleme și fără să intrăm în război, unde riscăm să fim desființați ca țară.
Lăsați România în PACE!”, a conchis Diana Șoșoacă.
Fi-vom atacați de reptilieni?
Cât mai durează până când PURCEAUA Mahalagioaică vândută Rusie va fi arestată…și ea și derbedeul infractor simion…
nu credeam ca balena susanea poate manca atata cacat fara sa se mai sature…ii e frica sa nu i se opreasca finantarea de la putin…jigodie bolsevica de cea mai joasa speta……
@ionut, sa-i tragi apa din bat lui Simion. In 2024 , 30% din politica va fi rezervat AUR. *tu-te-n gat… Cat despre purcica, intelegem ca se vede un soi de Marghiloman, dar nu intelegem cum aceasta sageata a PSD-ului a reusit sa baleieze intre PSD, USR si acu sa se dea mare revolutionara. MARS la cotet!
Cristi dupa vocabular te incadrezi perfect in haur,astia santeti ca si capitanul vostru,semianalfabeti,ultranationalisti,ce mai camesile verzi,sa nu crezi ca toata lumea i naiva sa va voteze,ai visuri umede cu 30%
Doamna de fier !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
O balabusta de kkt. Ea si cu jorjica, daca or sa mai manance mult kkt, or sa ne impinga in razboi. Atunci sa-i vedem pe cei doi, pe front, in prima linie, kkt la cur si cu spume la gura. Ei sunt viteji in Ro, dar sa se duca in vizita in Ucraina sa vedem daca mai au tupeu! Scarbe ordinare!