Actualitate

Senatorul Vasile Toma: Ţinutul Secuiesc, gogorița electorală

Publicat: 29 apr. 2020

Senatorul Vasile Toma reacţionează în scandalul de ultimă oră. Senatorul ieşean explica faptul că, personal, va respinge acest proiect legislativ.

”ȚINUTUL SECUIESC, GOGORIȚA ELECTORALĂ?!

🇹🇩Astăzi, 29 Aprilie 2020, la ora 14.00, în Plenul Senatului, vom respinge Iniţiativa Legislativă privind autonomia ținutului secuiesc!
Definitiv!🇹🇩
Este o iniţiativă legislativă antiromânească şi neconstituţionala care NU va deveni niciodată lege prin votul meu!🇹🇩

Chestiunea „autonomiei Ținutului Secuiesc” revine periodic în atenția opiniei publice, iar extremiștii încearcă, tot periodic, să tensioneze relațiile inter-etnice din România.
Diverse proiecte privind autonomia așa-zisului ținut ori privind statutul minorităților naționale au fost propuse Parlamentului României, în decursul timpului.
Cea mai recentă propunere de înființare a „Ținutului Secuiesc” a fost adoptată tacit de Camera Deputaților. Tacit, adică fără vot. Pusă pe ordinea de zi a plenului, propunerea nu a mai ajuns la vot în Cameră pentru că un parlamentar penelist infectat COVID-19 s-a plimbat prin Parlament și pe la ședințele conducerii PNL, având grijă candidaturilor şi a scorului electoral la alegerile locale şi cele generale anticipate.
Astfel, s-au luat măsuri fără precedent din cauza cărora întreg Parlamentul și-a suspendat temporar activitățile de plen. De aceea a fost depăşit termenul pentru vot şi s-a ajuns la procedura tacită. Raționament simplu, clar, pentru cine vrea să înţeleagă rațional.
Propunerea privind înființarea unui „Ținut Secuiesc” nu va fi adoptată niciodată de Senat, cel puţin cât timp sunt senator. Acesta este un angajament ferm.” se arată în postarea publicată de Vasile Toma.





Adauga un comentariu