Actualitate

Sentinţa pentru Sorin Oprescu. Fostul primar al Capitalei va afla dacă va fi eliberat din arest – UPDATE

Publicat: 20 mai 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Sentinţa pentru Sorin Oprescu. Fostul primar al Capitalei va afla dacă va fi eliberat din arest - UPDATE
Vineri, 20 mai 2022, Sorin Oprescu s-a prezentat în jurul orei 08.30 în faţa instanţei pentru a i se decide soarta. Fostul primar general al Bucureştiului a venit încătuşat, alături de alţi 20 de deţinuţi care au venit la judecată

Astăzi, 20 mai 2022, fostul primar general al Capitalei va afla dacă va fi eliberat sau nu din arest. Judecătorii Curţii de Apel din Atena vor da sentinţa pentru Sorin Oprescu. Decizia va fi dată în regim de urgenţă, având în vedere că fostul edil a fost condamnat în România la 10 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, constituire a unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu.

UPDATE: Sorin Oprescu rămâne în arest cel puțin 10 zile, în Grecia. Acestuia i-a fost respinsă cererea de eliberare. În această perioadă de 10 zile, autoritățile din Grecia ar putea lua decizia de a-l extrăda pe Sorin Oprescu.

Știre inițială

Potrivit DNA, în perioada 2013 – 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat.

Vă aducem aminte că în momentul în care a fost prins în Grecia, Sorin Oprescu a anunțat autoritățile elene că are în vedere să ceară azil politic. Se pare că Oprescu a fost capturat de o echipă Enfast (European Network of Fugitive Active Search Teams).

Astăzi se va da sentinţa pentru Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei

Vineri, 20 mai 2022, Sorin Oprescu s-a prezentat în jurul orei 08.30 în faţa instanţei pentru a i se decide soarta. Fostul primar general al Bucureştiului a venit încătuşat, alături de alţi 20 de deţinuţi care au venit la judecată.

În ceea ce priveşte situaţia fostului primar Sorin Oprescu sunt posibile doar două scenarii. Magistraţii pot decide că astăzi să fie lăsat în liberate, urmând ca în termen de maximum 40 de zile să i se decidă data extrădării sau se întoarce în arest în acelaşi penitenciar.

Conform presei internaţionale, Sorin Oprescu s-ar afla în una dintre închisorile cele mai rău famate ale Greciei.

Sorin Oprescu a fost arestat în Grecia, după ce a fugit din România

Reamintim faptul că fostul primar general al Capitalei a fost arestat, în urmă cu câteva zile, dar avocaţii lui au atacat urgent decizia, menţionând că Sorin Oprescu poate aştepta în libertate decizia de extrădare.

Magistraţii greci au decis foarte rapid, în doar două zile, să îi analizeze dosarul.

Sorin Oprescu este condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru fapte de corupție. A fugit din ţară şi a fost prins în Grecia. Se ascundea în Glyfada, o zonă de lux de la marginea Atenei, aflată la Marea Egee și preferată de magnații lumii.

„La data de 17 mai a.c., în urma activităților investigative și de cooperare polițienească, efectuate de Inspectoratul General al Poliției Române, prin Direcția Operațiuni Speciale, Direcția de Investigații Criminale, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, în colaborare cu Centrul SELEC și polițiștii greci, coordonați de șeful ENFAST din Atena, au depistat, în zona orașului Atena, un bărbat, de 70 de ani, urmărit la nivel internațional. Pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare, după ce, la data de 13 mai 2022, a fost condamnat definitiv, la o pedeapsă cu închisoarea, de 10 ani și 8 luni închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită, abuzul în serviciu și spălarea banilor”, anunța la acel moment IGPR.

Autoritățile elene urmează astăzi, 20 mai 2022, să transmită care este sentinţa pentru Sorin Oprescu, fost primar general al Capitalei.

Adauga un comentariu