News Flash:

Sfantul Ioan Botezatorul

7 Ianuarie 2010
2249 Vizualizari | 0 Comentarii
Sfantul Ioan Botezatorul
• Crestinii ortodocsi il sarbatoresc astazi pe Sf. Ioan Botezatorul, primul mare sfant sarbatorit in noul an • Sfantul are randuite mai multe sarbatori in an, Zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul, la 23 septembrie, Nasterea sfantului, la 24 iunie, Taierea capului Inaintemergatorului, sarbatorita la 29 august si Aflarile capului, zile sarbatorite la 24 februarie si 25 mai • Peste 2 milioane de romani isi serbeaza astazi ziua numelui

Crestinii ortodocsi il sarbatoresc astazi pe Sf. Ioan Botezatorul, primul mare sfant sarbatorit in noul an. Sfantului i-au fost consacrate mai multe sarbatori peste an. Astfel, sunt randuite mai multe sarbatori, Zamislirea sfantului Ioan Botezatorul, la 23 septembrie, Nasterea sfantului, la 24 iunie, Taierea capului Inaintemergatorului, sarbatorita la 29 august, si Aflarile capului, zile sarbatorite la 24 februarie si 25 mai. Ioan Botezatorul, nascut in satul Ein-Kerem, langa Ierusalim, este fiul Elisabetei, verisoara Mariei, mama lui Iisus, si al rabinului rural Zaharia. A venit pe lume cu circa 6 luni inaintea lui Iisus. Predicator ascet, sfantul a activat la varsta adulta, numai in preajma raului Iordan. Predicile sale poarta amprenta radicalismului esenian, anuntand iminenta Apocalipsei si a Judecatii de Apoi, indemnand la pocainta, botez si ispasirea pacatelor. Anual, la data de 24 iunie, se celebreaza in lumea crestina nasterea lui Ioan Botezatorul, o mare exceptie facuta acestuia, intrucat sfintii si martirii sunt comemorati in ziua mortii lor, considerata a fi ziua nasterii lor pentru Imparatia Cerurilor.

Cultul sau s-a dezvoltat, iar Biserica, atat in Rasarit, cat si in Apus, i-a consacrat cateva sarbatori importante: Soborul Sf. Ioan Botezatorul, pe 7 ianuarie, Nasterea lui Ioan Botezatorul, pe 24 iunie, dar si Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul, pe 29 august. Pentru credinciosi, Sfantul Ioan Botezatorul reprezinta cel care l-a botezat pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos in apele Iordanului. Sfantul este considerat si cel mai mare dintre profeti, glasul care striga in pustie "gasiti calea Domnului", care sta la granita dintre cer si pamant si uneste Vechiul si Noul Testament.

La romani, Ion este si cel mai cunoscut nume. Din cei 2.053.694 de romani a caror onomastica este legata de Soborul Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul, 1.519.347 sunt barbati, iar 534.347 sunt femei. Potrivit statisticilor, majoritatea barbatilor care au onomastica pe 7 ianuarie poarta numele proorocului Ioan Botezatorul, respectiv 552.843. Acestora li se alatura alti 497.442 de romani care poarta numele de Ion, dar si alti 290.538 de romani care poarta numele Ionut. Mai sunt si 148.781 care poarta numele de Ionel, 24.817 care raspund la numele Nelu, iar 4.926 poarta numele de Ionica. Dintre femeile care au onomastica la aceeasi data cele mai multe sunt Ioana, adica 362.331 persoane, urmate de Ionela, 133.580 femei care poarta acest nume, dar si cele care se numesc Ionica, adica 20.364 persoane. Mai putine sunt cele care poarta numele de Nela, adica 11.449 femei si Ionelia, in numar de 6.623 persoane.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

crestinii ortodocsi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1563 (s) | 22 queries | Mysql time :0.042006 (s)