Milionarul Marius Ivan a murit, la Sinaia, în timp ce încerca să își facă o poză. Fondatorul Dufa și Henkel a încercat să să își facă o poză în vârf de munte, dar a alunecat și a căzut într-o prăpastie. Trupul său a fost recuperat de salvamontiști după 2 zile de căutări.
Cunoscutul milionar Marius Ivan, de 64 de ani, a murit sâmbătă, 24 iunie, în Sinaia, la Cota 1400. Acesta a dorit să-și facă o fotografie pe o creastă, la Cota 1400. După un moment de neatenție, s-a dezechilibrat și a căzut în gol, într-o râpă de 50 de metri.
Trupul neînsuflețit al lui Marius Ivan a fost recuperat luni seară de salvamontiști.
Familia lui Marian Ivan a anunțat că înmormântarea acestuia va avea loc joi, 29 iunie, lui se pregătește acum de înmormântare.
Cine era Marius Ivan
Marius Ivan era un cunoscut oameni de afaceri. Este fondatorul companiilor de lacuri și vopsele Dufa și Henkel și cel care a finanțat prin anii ’90 echipa de baschet a Craiovei. După ce a vândut companile Dufa și Henkeel a intrat în domeniul imobiliar, prin compania Creativ Global Property.
Marius Ivan și-a început afacerile în România imediat după Revoluție, importând produse de larg consum din Germania. Mai apoi, acesta a reușit să creeze brandurile Dufa și Henkel Bautechnik România, scrie bizbrasov.ro.
Cu o înălțime impresionantă de 2,04 metri, Marius Ivan era cunoscut sub porecla „Gigantul”, jucând baschet în tinerețe, timp de 16 ani, la Universitatea Craiova, potrivit forbes.ro.