Prima pagină » Actualitate » Siegfried Mureșan, primele declarații după ce a fost desemnat premier de Nicușor Dan: „USR, PNL și UDMR mă susțin. Voi lucra împreună cu colegii la programul de guvernare” – LIVE VIDEO
Siegfried Mureșan, primele declarații după ce a fost desemnat premier de Nicușor Dan: „USR, PNL și UDMR mă susțin. Voi lucra împreună cu colegii la programul de guvernare” - LIVE VIDEO

Siegfried Mureșan, primele declarații după ce a fost desemnat premier de Nicușor Dan: „USR, PNL și UDMR mă susțin. Voi lucra împreună cu colegii la programul de guvernare” – LIVE VIDEO

18 sept. 2026, 13:00,
Andreea Ciobanu în Actualitate

Siegfried Mureșan, desemnat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier, a avut vineri, 18 septembrie 2026, prima apariție publică alături de liderii PNL, USR și UDMR. Cei patru au anunțat că încep negocierile pentru formarea Guvernului, în condițiile în care noul premier desemnat trebuie să obțină sprijinul Parlamentului.

Mureșan s-a întâlnit la Palatul Victoria, cu Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Tanczos Barna. Ulterior, cei patru au susținut declarații comune la Parlament. Premierul desemnat a transmis anterior că echipa sa „s-a apucat de lucru” și că procesul de formare a Guvernului va fi comunicat public la fiecare etapă.

Desemnarea lui Mureșan a fost făcută joi de Nicușor Dan, după consultările de la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Potrivit președintelui, decretul de desemnare urmează să fie semnat sâmbătă și publicat în Monitorul Oficial luni. Din momentul publicării începe termenul de 10 zile în care premierul desemnat trebuie să formeze echipa guvernamentală și să obțină votul de învestitură.

Siegfried Mureșan: „România are nevoie de un guvern stabil”

Siegfried Mureșan a spus că acceptă responsabilitatea și că va începe imediat redactarea programului de guvernare împreună cu experții celor trei formațiuni care îl susțin.

„Mulțumesc președintelui României pentru desemnarea pe care o accept. Nominalizarea mea a fost făcută acum 84 de zile. Sunt conștient că România are nevoie de un guvern stabil. România are nevoie de un guvern serios și de încredere cât mai curând, care să continue proiectele de reformă. Am decis ca împreună cu experții din PNL, USR și UDMR să începem munca imediat la un program de guvernare. Începând de astăzi voi lucra împreună cu colegii la redactarea programului de guvernare. La începutul săptămânii viitoare vrem să prezentăm prioritățile, iar pe priorități să avem o discuție cu parlamentarii din Parlament. Vom fi extrem de transparenți la fiecare pas, de îndată ce vom avea noutăți le vom comunica”, a transmis Siegfried Mureșan.

Ilie Bolojan a precizat că PNL va participa la negocieri, dar a subliniat că viitorul program de guvernare trebuie să țină cont de situația economică a țării.

„Am aflat ieri, înainte cu 30 de minute prin informația comunicată de dl. Siegfried Mureșan de intenția de a-l nominaliza în această poziție. Chiar dacă această nominalizare s-a făcut cu 3 luni întârziere, responsabilitatea pe care o avem e valabilă și acum trei luni și astăzi de a forma un guvern în funcție de ponderea pe care o avem. Nu vom susține programe care nu se bazează pe realități, care nu pot fi acoperite de realitatea noastră economică. Așa cum am spus, indiferent cine va fi premier, problemele vor fi aceleași. Avem o evaluare care va fi imediat în perioada următoare. Un guvern care propune măsuri corecte, care ține cont de interesele noastre, de situația internațională. Vom participa la negocierile care vor începe în zilele următoare”, a spus Ilie Bolojan.

USR și UDMR anunță sprijin pentru negocieri

Dominic Fritz a declarat că USR susține nominalizarea lui Mureșan și că partidul va lucra împreună cu acesta la programul de guvernare. El a precizat că formațiunea va discuta inclusiv cu PSD pentru a identifica în ce condiții ar putea exista sprijin parlamentar.

„USR susține nominalizarea pentru că crede că este omul potrivit care să construiască un guvern. Există multă tensiune – și din cauza situației economice dificile și din cauza inflației mari și o tensiune pentru că există un discurs de ură care din păcate subminează bazele fundamentale ale democrației noastre și sperie mulți cetățeni. Ne propunem un guvern serios, cu o viziune clară și pozitivă pentru România, care nu e bazată pe ură, ci pe încredere în capacitatea românilor, în sectorul privat să livreze prosperitate. Siegfried Mureșan e omul potrivit pentru această misiune, pentru orice fel de jocuri tactice și politice. Vom lucra cu Siegfried Mureșan la viziunea, unde nu începem de la zero, avem deja munca miniștrilor USR. Vom discuta inclusiv cu PSD să vedem în ce condiții va susține acest guvern”, a menționat Dominic Fritz.

La rândul său, Tanczos Barna a transmis că UDMR susține nominalizarea și dorește formarea unui guvern care să aibă stabilitate până în 2028.

„UDMR salută nominalizarea în funcția de premier, așa cum am salutat acum 3 luni de zile. Trebuie să ne gândim la un guvern care nu are perspectiva câtorva luni, să găsim un guvern care asigură stabilitate până în 2028. Credem că rotativa poate să fie în continuare o soluție pentru o construcție politică solidă. Detaliile trebuie discutate în negocieri cu PSD. PNL-USR-UDMR a făcut această nominalizare cu gândul la stabilitate politică”, a declarat Tanczos Barna.

În acest moment, problema principală rămâne obținerea unei majorități parlamentare. PNL, USR și UDMR nu dispun singure de numărul necesar de voturi pentru învestirea Guvernului, iar negocierile cu PSD și cu ceilalți parlamentari vor fi esențiale pentru formarea unei majorități.

Mureșan are la dispoziție, după publicarea decretului în Monitorul Oficial, 10 zile pentru a prezenta Parlamentului programul de guvernare și lista miniștrilor. În acest interval sunt așteptate negocieri privind componența noului Executiv și susținerea parlamentară necesară pentru învestire.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Sorin Grindeanu spune că Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestirea Guvernului și lansează un pariu politic. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a provocat o reacție dură din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat trebuie să formeze un Guvern și să obțină votul de învestitură al Parlamentului, însă în […]
Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 septembrie 2026
18 septembrie 2026