Prima pagină » Actualitate » Silviu Mănăstire i-ar fi amenințat pe mai mulți deputați cu dosare și arestări. Conducerea PNL ascunde plângerile
Silviu Mănăstire i-ar fi amenințat pe mai mulți deputați cu dosare și arestări. Conducerea PNL ascunde plângerile

Silviu Mănăstire i-ar fi amenințat pe mai mulți deputați cu dosare și arestări. Conducerea PNL ascunde plângerile

16 ian. 2023, 10:22, 1 ,
în Actualitate

La sfârșitul lunii octombrie 2022, într-un restaurant din București, la ziua de naștere a deputatului PNL de la Iși Sorin Năcuță, secretarul general adjunct al PNL, Silviu Mănăstire i-ar fi amenințat pe mai mulți deputați că le va face dosare cu serviciul secret al MAI.

Potrivit informațiilor, deputatul PNL de la Iași, Sorin Năcuță și-a sărbătorit ziua de naștere într-un resutaurant din București, unde a venit și Silviu Mănăstire pe care acesta nu l-ar fi invitat. La eveniment au fost prezenți 20 de deputați PNL.

Silviu Mănăstire i-ar fi amenințat pe mai mulți deputați cu dosare și arestări

Silviu Mănăstire s-a așezat la altă masă, lângă ministrul Popescu.

„La un moment dat, am văzut că între unii colegi și domnul Mănăstire au apărut discuții mai aprinse, se ridica tonul și abia atunci am întrebat ce se întâmplă. Au început să-mi explice colegii că i-a luat pe fiecare în parte, pe rând, cu fel de fel de ironii și la unii chiar le spunea de dosare, că ar avea niște dosare despre dânșii”, a subliniat Sorin Năcuță.

Potrivit martorilor prezenți la eveniment, fostul secretar adjunct al PNL i-a amenințat pe deputații PNL aflați la masă „că le face dosare”. Totodată, Mănăstire i-ar fi amenințat nu doar pe cei prezenți, ci și pe prim-vicepreședinții partidului, dar și pe alți parlamentari sau președinți de Consilii Județene.

Mâna dreaptă a ministrului de interne Lucian Bode, Mănăstire i-a amenințat pe trei prim-vicepreședinți: Rareș Bogdan, Dan Motreanu și Iulian Dumitrescu, care, de altfel, nu erau prezenți la eveniment.

„A amenințat că vor fi arestări, că are prieteni la DGIPI. A rostit numele lui, dar și pe al lui Rareș Bogdan. Despre Rareș a spus că nu are putere în partid și că doar se dă mare”, spun sursele din PNL citate.

Printre numele enunțate de Silviu Mănăstire s-au mai aflat Dan Vîlceanu, fost secretar general al PNL, și Thuma Hubert, președintele Consiliului Județean Ilfov, și un apropiat al lui Iulian Dumitrescu.

„Tensiunea a fost mare, s-a ajuns până la amenințări cu bătaia”, relatează deputați PNL care au fost prezenți în restaurant.

Parlamentarii au informat conducerea PNL cu privire la acest incident

De mulți liberali incidentul a fost considerat „extrem de grav” și „fără precedent”, în contextul în care au fost rostite amenințări cu dosare și arestări, dar și nume de instituții importante. Însă, potrivit acestora, „șefii partidului au tăcut”.

A doua zi, deputatul PNL Cristina Burciu s-a dus la liderul grupului parlamentar din Camera Deputaților, Gabriel Andronache, deputat PNL de Brașov, pentru a-l informa cu privire la incidentul din restaurantul din capitală.

„Am discutat la grup ce s-a întâmplat în seara precedentă. Eram mai mulți colegi dintre cei care am fost la masă și au relatat ce a fost la masă. Acolo am auzit că au existat amenințări la adresa altor colegi, inclusiv amenințări fizice. Am auzit de bătaie, amenințări cu violență. Relatările aparțineau unor colegi din partid, care au fost martori oculari. Numele domnului Motreanu a fost invocat, unii colegi au relatat că Mănăstire a spus că vor urma arestări”, spune deputata Burciu despre întâlnirea care a avut loc la Parlament, la grupul PNL din Camera Deputaților.

Cum a comentat Silviu Mănăstire această situație

În acest context, Silviu Mănăstire a menționat că „este o invenție”.

„Invenția asta de unde mai e? Vă plictisiți la USR, nu mai doarme Ghinea de grija mea”, a menționat Silviu Mănăstire.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`