Prima pagină » Sport » Simona Halep și-a anunțat prezența la un nou turneu. „Este nerăbdătoare să joace!”
Simona Halep și-a anunțat prezența la un nou turneu.

Simona Halep și-a anunțat prezența la un nou turneu. „Este nerăbdătoare să joace!”

22 apr. 2020, 04:00,
în Sport

Sezonul din tenis este întrerupt oficial până în iulie 2020, dar nu se știe exact când și mai ales dacă va mai fi reluat. Una dintre măsurile imediate ar fi aceea de a se juca o perioadă fără public. Simona Halep (28 de ani, locul 2 WTA) nu este de acord cu o astfel de măsură.

„Tenis minus fani pur și simplu nu are cum să funcționeze. Noi ne bucurăm atât de mult de marile scene datorită pasiunii pe care fanii o aduc pe arene. Altfel, tenisul ar fi un altfel de sport și nu mi-ar face deloc plăcere să joc în fața tribunelor goale”, a spus Simona Halep.

Ce spune directorul turneului de la Stuttgart?

Halep a spus recent că ea speră totuși ca în septembrie 2020 să se reia circuitul, deși are un feeling că nu se va mai juca deloc în acest an. Până atunci, sportiva din Constanța și-a anunțat deja prezența la turneul de la Stuttgart, din mai 2021.
Anke Huber, directorul sportiv al turneului din Germania, a confirmat prezența Simonei, despre care a mai spus că este nerăbdătoare să joace iar tenis.

„Simona (n.r.- care anul trecut, 2019 nu a putut participa din cauza unei accidentări) este nerăbdătoare să joace iar tenis”, a spus Huber, pentru Kicker.

Ce o face pe Simona Halep să iasă din casă în timpul pandemiei

Simona Halep se află de mai bine de o lună în autoizolare. Campioana noastră a recunoscut că dorul de părinți este atât de mare încât mai face drumuri la Constanța, pentru a-i vedea.

„Pe 9 martie când am plecat de la Constanța, le-am spus alor mei să se izoleze, să nu mai primească pe nimeni acasă. De pe 9 martie nimeni nu a mai intrat în casa părinților mei și nici ei nu au mai ieșit aproape deloc. Doar urgențe pentru tatăl meu la treabă. Nu e indicat să stăm împreună în perioada aceasta. De aceea, eu m-am autoizolat complet și am grijă și de mine și de părinți. Nu e ok să stăm foarte multe persoane împreună, dar câteodată mă mai duc și eu să-i văd, că mă ia dorul”, a spus Simona Halep, la TVR

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță și de volumul real de activitate, nu doar după vechime sau statut profesional. Ideea a fost prezentată de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-un demers ce vizează reorganizarea și plata gărzilor medicale. Măsura, anunțată public la începutul lunii februarie 2026, urmărește să reducă discrepanțele dintre munca […]
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 martie 2026
25 martie 2026