Prima pagină » National » Sindicaliștii din Sănătate anunță grevă generală în 27 iulie dacă nu li se respectă revendicările
Sindicaliștii din Sănătate anunță grevă generală în 27 iulie dacă nu li se respectă revendicările

Sindicaliștii din Sănătate anunță grevă generală în 27 iulie dacă nu li se respectă revendicările

25 iun. 2023, 11:20,
în National

Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară”, întrunit în perioada 22-25 iunie 2023, anunță că a decis continuarea protestelor pentru susținerea revendicărilor și actualizarea calendarului acțiunilor de protest.

„Acțiunile de protest aflate în desfășurare vor fi continuate și accentuate. La ora actuală Federația „Solidaritatea Sanitară” are în plină desfășurare protestul numit Demisia din contractele de gărzi suplimentare (CIM-urile cu timp parțial, aferente gărzilor suplimentare normei de bază), la care au aderat până în acest moment 1128 de medici. Această acțiune își arată deja primele rezultate, mai multe spitale mari anunțând că nu vor putea acoperi gărzile din cauza acestei forme de protest”, se arată în comunicatul sindicaliștilor.

Programul noilor acțiuni de protest este următorul:

Conform Federației ”Solidaritatea Sanitară”, programul noilor acțiuni de protest este următorul:

29 iunie 2023 – Lansarea unui protest inovativ și transmiterea solicitărilor de încheiere a Acordului și Procedurii pentru grevă;
06 iulie 2023 – Pichetarea unităților sanitare din țară;
12 iulie 2023 – Organizarea unui nou Miting național al angajaților din Sănătate în Piața Victoriei;
19 iulie 2023 – Greva de avertisment;
27 iulie 2023 – Greva generală.

Guvernul Ciolacu dă bani la Sănătate pentru a evita o grevă generală

Greva din Sănătate ar putea fi stopată de o nouă ordonanță de urgență care urmează să fie adoptată de Guvern. Executivul pregătește un plan prin care va acorda creșteri salariale asistenților și medicilor.

Guvernul pregătește o nouă ordonanță de urgență, de data aceasta pentru angajații din sistemul medical care amenință de săptămâni bune cu o grevă generală.

„Memorandumul este pe drum. Ministerul Sănătății și-a făcut partea lui pentru spitalele pe care le are în subordine.

Urmează să facem cu Ministerul Dezvoltării și înțelegem că și acolo este 80% gata și asta pentru că a cerut guvernul din teritoriu pentru cei care au spitalele să poată să trimită necesarul de persoane pentru următoarea perioadă”, a declarat Leonard Bărăscu, președinte Sanitas.

Unii sindicaliști spun însă că sunt dezamăgiți de promisiunile guvernanților.Mai mult, medicii anunță că sunt pregătiți să renunțe la gărzile suplimentare dacă nu vor primi 100 de lei pe ora, nu 38 de lei, cât primesc în prezent.

„Noi suntem dezamăgiți de atitudinea guvernanților care demonstrează faptul că nu știu să gestioneze un conflict. Asta poate să accentueze problemele din sănătate. Uitați-vă că sunt trei săptămâni și ministerul refuză concilierea”, a declarat Bulboacă Daniel, vicepreședinte Solidaritatea Sanitară.

„În acest moment peste 800 de colegi medici care sunt înscriși in federația Solidaritatea Sanitară.

Au semnat un formular prin care își exprimă dorința de a demisiona din gărzile suplimentare tocmai pentru că sunt foarte prost plătiți”, a spus Mihaela Zaharia, chirurg plastician Spitalul Universitar.,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 ianuarie 2025
18 ianuarie 2025