Prima pagină » Actualitate » Sindicaliștii din Sănătate au decis: intră în grevă japoneză pe 7 iunie
Sindicaliștii din Sănătate au decis: intră în grevă japoneză pe 7 iunie

Sindicaliștii din Sănătate au decis: intră în grevă japoneză pe 7 iunie

31 mai 2023, 17:09,
în Actualitate

Pentru moment, aceștia renunță la protestul cu peste 15.000 de oameni, însă amenință Guvernul cu grevă generală la final de iunie dacă revendicările nu le vor fi ascultate.

Greva generală va însemna că spitalele vor fi blocate, iar îngrijiri vor primi strict pacienții care au o urgență.

Mii de medici și asistenți, în grevă japoneză de pe 7 iunie

Nu cred că în Sănătate va fi vorba de o grevă, spune ministrul Alexandru Rafila. El afirmă că noua lege a salarizării va elimina discrepanțele care există în actuala lege a salarizării, iar liderii de sindicat au înțeles că „problemele nu pot fi rezolvate toate acum”.

„Nu cred că în Sănătate va fi vorba de o grevă. Nu ne dorim așa ceva. Abordarea noastră este responsabilă, în limitele legii. Cred că lucrul ăsta e cel care contează, alături de transparență, onestitate și bună credință în dialog”, spune Alexandru Rafila.

„Consiliul Naţional a decis că Sanitas va menţine o presiune continuă asupra autorităţilor decidente, ca avertisment că membrii noştri nu mai acceptă amânări sau soluţii parţiale la revendicările sistemelor de sănătate şi de asistenţă socială, astfel: continuarea referendumului în rândul membrilor noştri de sindicat referitor la desfăşurarea acţiunilor de protest; 7 iunie – declanşarea grevei japoneze în instituţiile publice de sănătate şi asistenţă socială, grevă fără întreruperea activităţii până la rezolvarea revendicărilor Sanitas; continuarea negocierilor cu factorii de decizie”, au scris reprezentanţii Sanitas pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 decembrie 2024
14 decembrie 2024