Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a exprimat îngrijorare față de refuzul repetat și considerat abuziv al autorităților ucrainene de a recunoaște oficial Asociația Religioasă „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”. Deși aceasta îndeplinește toate cerințele legale, statul ucrainean nu îi acordă statutul juridic necesar. Ca urmare, Sinodul a decis să continue sprijinul acordat comunităților românești ortodoxe de peste graniță.
Sinodul BOR critică refuzul autorităților ucrainene de a recunoaște Biserica Ortodoxă Română din Ucraina
În paralel, ambasadorul Ucrainei la București, Ihor Prokopciuk, a cerut ca Biserica Ortodoxă Română să recunoască oficial Biserica Ortodoxă a Ucrainei, afirmând că acest gest ar întări încrederea și relațiile bilaterale. El a negat existența unui conflict interetnic în cazul violențelor de la Catedrala din Cernăuți, acuzând Rusia că ar încerca să alimenteze tensiuni între români și ucraineni.
Recent, la Cernăuți, au avut loc confruntări între reprezentanții Bisericii Ortodoxe Ucrainene (afiliate anterior Moscovei) și susținători ai noii Biserici Ortodoxe a Ucrainei, sprijinită de autorități. Mai multe persoane au fost agresate, inclusiv clerici români, iar un important lăcaș de cult, unde se slujește și în limba română, a fost ocupat. Comunitatea românească locală a protestat față de aceste acțiuni, acuzând o preluare abuzivă a bisericii.
Noua Biserică Ortodoxă a Ucrainei a fost creată în 2018 pentru a se desprinde de influența religioasă rusă, însă în contextul războiului, autoritățile de la Kiev au accelerat transferul lăcașurilor de cult, inclusiv în zonele locuite de minorități, precum românii din Bucovina.
„Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
În zilele de marți și miercuri, 1-2 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Sfântul Sinod a adoptat o serie de hotărâri referitoare la activitatea pastorală și misionară dintre care enumerăm următoarele:
- A aprobat canonizarea a 16 femei cu viață sfântă (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare), așa cum a fost specificat în comunicatul oferit anterior (1 iulie).
- L-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Samuel Cristea, duhovnicul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca în slujirea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura de Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul.
- L-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și Superiorul Așezămintelor românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan, în slujirea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cu titulatura de Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul.
- A aprobat calendarul bisericesc pentru anul 2026.
- A aprobat instituirea Zilei Clerului Militar în data de 26 octombrie.
- A aprobat instituirea Duminicii Sfinților Athoniți în Duminica a treia după Rusalii împreună cu proiectul de text pentru troparul și condacul acestei sărbători.
- A aprobat proiectele de texte pentru slujba Sfinților Mucenici In, Pin și Rim (20 ianuarie), pentru completarea slujbei din Minei a Sfântului Apostol Filip (14 noiembrie) și a Sfântului Mucenic Bonifatie (19 decembrie) și pentru troparul și condacul Sfinților din familia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare (19 iulie).
- A aprobat actualizarea procedurii referitoare la dăruirea, primirea și ducerea în pelerinaj a Sfintelor Moaște în Biserica Ortodoxă Română.
- A aprobat caterisirea prin readucerea la statutul de monah a fostului episcop de Huși, Corneliu Onilă, în prezent acesta fiind monah penitent în Penitenciarul Bacău.
- A aprobat modalitățile de sprijin financiar pentru proiectele organizației Misiunea socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei afectate de întreruperea finanțărilor internaționale.
- A luat la cunoștință cu mâhnire de refuzul continuat, nejustificat și abuziv al autorităților publice ucrainene de a recunoaște Asociația Religioasă „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina” deși aceasta îndeplinește toate condițiile stabilite de legislația ucraineană în vigoare, și a aprobat continuarea sprijinirii comunităților ortodoxe române din Ucraina”, a transmis Patriarhia Română.
Și prostii noștri dau bani cu nemiluita ucrainienilor…pt.astia nu e criza economica.