Prima pagină » Actualitate » Skateboard, arc istoric și roundnet, trei noi ramuri sportive recunoscute oficial, în România
Skateboard, arc istoric și roundnet, trei noi ramuri sportive recunoscute oficial, în România

Skateboard, arc istoric și roundnet, trei noi ramuri sportive recunoscute oficial, în România

08 apr. 2022, 15:05,
în Actualitate

Ministerul Sportului a recunoscut oficial practicarea în România a trei noi ramuri sportive, skateboard, arc istoric şi roundnet, a anunţat ministerul, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Esenţa ramurii de sport „skateboard” este dată de rularea pe o suprafaţă plană, având ca suport o „placă” pe patru roţi. Acest sport poate fi practicat atât pe stradă, ca mijloc de transport, dar mai ales în skate park-uri, acestea reprezentând o atracţie inclusiv pentru neprofesionişti.

Skateboard-urile sunt alcătuite dintr-o parte principală – placa – realizată fie din lemn (cel mai adesea straturi de arţar, lipite între ele cu o răşină epoxidică), fie din plastic rezistent şi flexibil, cu o formă concavă, cu extremităţile ridicate. Pe aceasta sunt ataşate cele două axe cu şuruburi, la capătul cărora sunt cele 4 roţi, fiecare cu câte 2 rulmenţi.

Probele competiţiilor de skateboard sunt de nivel olimpic: street şi park.

Skateboard-ul a făcut parte în premieră din programul olimpic, vara trecută, la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Esenţa ramurii de sport „arc istoric” este reprezentată de trasul cu arcul istoric. Acesta cuprinde modele ce imită arcurile de luptă din istoria diferitelor regiuni şi pot fi realizate din coarne ale animalelor sau lemn de diferite esenţe. În trecut, corzile erau realizate din in, cânepă şi din vene de cai sau vite, iar în prezent se fabrică din material sintetic.

Roundnet-ul este un sport nou, apărut în 1989 în SUA şi cunoaşte o popularitate largă la nivel internaţional. De aproximativ 5 ani, se practică şi în România.

Jocul de roundnet se desfăşoară între 2 echipe formate din 2 coechipieri, folosind un set de roundnet format dintr-o trambulină rotundă (fileu) şi o minge.

Jocul începe prin lovirea mingii înspre fileu de către jucătorul care serveşte. Jucătorii pot să lovească mingea cu orice parte a corpului. După ce mingea sare din fileu, posesia se schimbă, iar echipa aflată în posesie are dreptul la maximum 3 atingeri alternative (pase între coechipieri), pentru a returna mingea pe fileu. Punctul continuă atâta timp cât echipele reuşesc să returneze mingea pe fileu cu succes. Punctul se pierde în cazul în care mingea nu este returnată pe fileu sau loveşte bara sau un jucător atinge kit-ul de joc.

Echipele stau de o parte şi de alta a kit-ului de joc, la începutul unui punct, la o distanţă de minimum 213 centimetri şi se pot deplasa liber pe toată suprafaţa de joc disponibilă în timpul punctului, interferenţele ducând la rejucarea punctului.

Setul se joacă până la 11, 15 sau 21 de puncte, cu diferenţă de 2 puncte în caz de egalitate la final de set, după cum se stabileşte la începutul jocului. Punctele pot fi câştigate atât de echipa care serveşte, cât şi de cea care primeşte serva.

În baza recunoaşterii oficiale, practicanţii acestor ramuri de sport se pot constitui în asociaţii cluburi sportive, ulterior federaţie sportivă naţională, şi pot participa la întreceri demonstrative şi competiţii, potrivit legii, precizează Ministerul Sportului.

Pentru înfiinţarea federaţiei sportive naţionale, activitatea în ramura de sport recunoscută oficial trebuie să se desfăşoare în mod organizat timp de cel puţin trei ani de la recunoaşterea oficială a practicării respectivei ramuri de sport în România.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iunie 2026
27 iunie 2026