International

Slovacia a început testarea COVID-19 a întregii populații. Cum se va desfășura operațiunea

Publicat: 30 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Slovacia a început testarea COVID-19 a întregii populații. Cum se va desfășura operațiunea
Noul coronavirus se raspandeste usor prin aer

Slovacia a început vineri testarea pentru COVID-19 a întregii populaţii, prin teste antigen rapide care dau rezultatul în mai puţin de 15 minute, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres. Operațiunea se va desfășura în două etape.

Prima etapă va dura până duminică, 1 noiembrie, iar cea de-a doua va avea loc în weekendul următor, între 6 şi 8 noiembrie, când persoanele testate weekend-ul acesta vor fi retestate.

Cei care nu doresc să participe la acest program de testare au ca alternative fie să prezinte un test PCR negativ efectuat la un centru privat, fie să se autoizoleze la domiciliu timp de o săptămână.

Această a doua alternativă a fost criticată de preşedinta Zuzana Caputova, care în plus a susţinut criticile conform cărora centrele de recoltare a probelor nu dispun toate de personal calificat.

Sunt scutiţi de testare cei care până joi, 29 octombrie, au fost testaţi negativ în laboratoarele private şi minorii cu vârste sub 10 ani.

Operațiune de testare cu sprijinul armatei

Operaţiunea de testare a populaţiei a fost organizată pe colegii electorale şi este condusă de armată, care a mobilizat pentru aceasta circa 8.000 de soldaţi şi coordonează fluxul de informaţii. Vor participa de asemenea 50 de medici militari austrieci, precum şi personal medical şi civil.

Guvernul le-a cerut studenţilor la medicină din anii terminali, precum şi cursanţilor şcolilor sanitare specializaţi în prim-ajutor să se implice în operaţiune, în schimbul unei remuneraţii de 7 euro pe oră, plus o primă de risc de 20 de euro pentru fiecare caz de COVID-19 pe care-l descoperă.

Din ce în ce mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus

În Slovacia, de la începutul pandemiei, totalul infectărilor depăşeşte 55.000, dintre care 212 decese.

Începând cu luna octombrie, Slovacia a început să înregistreze din ce în ce mai multe cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Din cei 40.801 de oameni depistați pozitiv cu noul coronavirus, doar 9920 de persoane s-au vindecat, iar 159 au decedat, arată worldometers.info.

Oficialii, însă, au luat decizia de a testa în masă populația slovacă, iar odată cu noile restricții impuse, cetățenii au voie să iasă din casă doar la job și cumpărături și în condițiile în care trebuie să rezolve o urgență. Cel puțin până la 1 noiembrie, slovacii vor fi nevoiți să le respecte. De asemenea, reguli mai stricte decât atât sunt și în patru districte, care se află de-a lungul graniței cu Polonia.

Încă un record de infectări în România

Până astăzi, 30 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 235.586 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 167.897 de pacienți au fost declarați vindecați, conform știrioficiale.ro

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.546 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 6.867 de  persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 29.10.2020 (10:00) – 30.10.2020 (10:00) au fost raportate 103 decese (64 bărbați și 39 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Adauga un comentariu