Prima pagină » Actualitate » Social democrații și liberalii vor stabili marți propunerea pentru funcția de premier
Social democrații și liberalii vor stabili marți propunerea pentru funcția de premier

Social democrații și liberalii vor stabili marți propunerea pentru funcția de premier

15 nov. 2021, 20:15,
în Actualitate

Liberalii se vor reuni marți seara, începând cu ora 19.00, în ședință a Biroului Executiv cu scopul de a stabili cine va fi propunerea de premier. De asemenea, liderii PNl vor vota și programul de guvernare precum și ministerele pe care le vor solicita în negocierile cu PSD. Florin Cîțu dorește, în continuare, să fie propunerea PNL pentru funcția de premier, dar este respins de PSD. Social-democrații nu pot susține un premier pe care l-au demis prin vot în Parlament.

Președintele PNL ar fi de acord, în schimb, cu un premier prin rotație, fiind dispus chiar să cedeze ”prima tură” celor de la PSD, doar ca să își păstreze puterea în partid. Un alt premier PNL ar însemna începutul sfârșitului pentru Florin Cîțu. Este posibil ca președintele Klaus Iohannis să îl prefere în continuare pentru postul de premier pe Nicolae Ciucă.

Florin Cîțu a vorbit despre negocierile dintre PNL și PSD

La începutul conferinței de presă, premierul demis, Florin Cîțu a vorbit despre faptul că negocierile dintre PSD și PNL sunt în desfășurare și că se vor găsi modalități de formarea de urgență a unui guvern de coaliție. Altfel spus, premierul a declarat că cei de la USR au avut câteva cerințe bizare și că nu s-ar fi ajuns în această situație dacă ultimii nu ar fi numit o altă persoană în locul ministrului Stelian Ion

Noi trebuie să mergem în PNL şi să luăm un mandat. Avem negocieri cu PSD pentru a forma o coaliție de guvernare. Cea mai bună soluţie este de a avea un guvern cât mai repede. Vom vedea ce vom face, trebuie să avem o guvernare bună pentru români, trebuie să păstrăm obiectivele asumate în campanie. Atâta timp cât voi fi eu premier nu vom crește taxele. Am încercat să avem o guvernare cu USR dar ne-au închis ușa. Au avut nişte condiții bizare. Important ca orice variantă avem, trebuie să ţinem cont că România este în excesiv. Investiţiile erau trecute la 6% din PIB, acum sunt la 7% din PIB. (…) Dacă cei de la USR numeau o altă persoană in locul lui Stelian Ion nu se ajungea la acest moment. Nu au vrut să refacă coaliția. (…) Noi am crescut pensiile intr-o situatie majoră de criză la nivel mondial. Nu am mai văzut acest lucru in lume.

Vă aducem aminte faptul că PNL și USR au intrat în conflict după ce liberalii l-au remaniat pe ministrul Justiției, Stelian Ion.

Florin Cîțu nu înțelege taxarea luxului propusă de PSD

Florin Cîțu a menționat faptul că nu înțelege măsura propusă de PSD cea referitoare la taxa pe lux. Acesta a dat și un exemplu în acest sens, spunând că nu vede care ar fi greșeala unei persoane care a riscat să investească, iar din investiție și-a cumpărat o casă:

„Nu înțeleg raționamentul acestei taxe. Eu am încercat să înțeleg. Dacă investești pe bursă și ai avut acțiuni la Tesla, unde au crescut acțiunile, și din banii de la Tesla ți-ai cumpărat o casă, care este problema? Dacă ai făcut o investiție bună și apoi ți-ai cumpărat o casă, de ce trebuie să fii suprataxat, când n-ai făcut greșit, ți-ai asumat un risc. Puteai să pierzi toți banii investiți în acea acțiune”, a spus premierul.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Guvernul Veștea, la un pas de învestire. Lista completă a miniștrilor și principalele obiective ale noului Executiv
Guvernul Veștea ar putea primi votul de încredere al Parlamentului. Programul de guvernare și lista completă a miniștrilor au fost depuse oficial, iar procedura de învestire poate fi finalizată în cursul zilei. România se află în fața unui moment politic important, după săptămâni de negocieri și incertitudine. Guvernul propus de Adrian Veștea ar putea primi […]
Guvernul Veștea, la un pas de învestire. Lista completă a miniștrilor și principalele obiective ale noului Executiv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 iunie 2026
22 iunie 2026