Societatea de Transport Bucureşti are un nou director, în persoana lui Alexandru-Hazem Kansou, economist şi fost consilier general al Municipiului Bucureşti.
Decizia înlocuirii lui Andrei Creci cu Alexandru-Hazem Kansou a fost luată joi, în şedinţa Consiliului de Administraţiei al STB.
Mandatul lui Andrei Creci s-a încheiat, el ocupând provizoriu această funcţie.
„Consiliul de Administraţie al Societăţii de Transport Bucureşti s-a întrunit astăzi, 14 mai, şi a decis numirea în funcţia de director general a domnului Alexandru-Hazem Kansou, economist şi fost consilier general al Municipiului Bucureşti.
Mandatul actualului director general are ca scop îmbunătăţirea transportului public în comun pe perioada pandemiei, precum şi implementarea unor măsuri de siguranţă pentru călători şi conducătorii auto.
Menţionam faptul că mandatul fostul director, domnul Andrei Creci, a ajuns la final, întrucât a ocupat provizoriu această funcţie.
Andrei Creci a primit o altă misiune în echipa actualei administraţii a Primăriei Capitalei şi va coordona activitatea Asociaţiei De Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti-Ilfov, ocupând funcţia de director general”, se arată în comunicatul remis presei.