Sociologul Mirel Palada: „Generație MTV, please meet Sun Țu. Hint: he’s a nasol”

Cînd începe războiul, prima victimă nu sînt nici militarii, nici civilii, nici femeile, nici copiii.

Prima victimă este adevărul.

Ar fi și culmea să se spună adevărul la vreme de război. Nu doar că nu se spune adevărul. Mai mult. La război, e obligatoriu să minți. Scrie la orice manual.

De ce? Cel puțin din două motive.

În primul rînd, pentu că dacă spui adevărul îți produci o pagubă militară însemnată. Dușmanul află ce nu trebuie să afle. Ce ai făcut bine. Ce ai făcut prost. Unde ai trupele. Unde ești tare. Unde ești slab. Unde te doare.

Dar mai ales și mai ales, care îți sînt intențiile. Unde vrei să ataci. Cum vrei să te aperi. Ce ai de gînd.

Dacă spui adevărul, se duce dracului una din resursele cele mai însemnate pe care le ai la dispoziție: elementul surpriză. Deci dezvăluirea adevărului la timp de război nu înseamnă doar decît o biată nepricepere. Mult mai mult de-atît. Poate foarte ușor să fie considerat act de trădare.

Stirile PROTV

Boala cu mortalitate de aproape 15%, care se transmite prin aer. „Simptomele seamănă în primele zile cu gripa”

RomaniaTV

CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de euro. Scandal uriaş cu Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu

În al doilea rînd, la fel de însemnat, dacă spui adevărul, inevitabil nu poți spune doar de bine. Cînd e război, ce să vezi, mare surpriză, se întîmplă și lucruri nasoale pentru tine și tabăra ta. Doar de bine la război nu există decît în fantasme, în basme, în romanele proaste și în filmele lui Sergiu Nicolaescu.

În realitate, cum începe trosneala, se întîmplă chestii neplăcute. Îți mor oameni, ești pus în situații dificile, ai parte de înfrîngeri. Chiar și de-alea mici, neînsemnate, tot înfrîngeri se cheamă.

A spune adevărul înseamnă a spune inclusiv chestiile neplăcute pentru tine. Asta afectează semnificativ moralul taberei tale. Și moralul soldaților. Și moralul populației.

În orice situație, dar mai ales în cazul războiului, acțiunea și fidelitatea au drept principal motor energetic emoția. Oamenii au nevoie de emoții pozitive pentru a fi în stare să funcționeze. Să se lupte, să-și pună viața în primejdie, să nu se dea bătuți, să fie încărcați de motivație. Nu e ușor să te bagi la tăvăleală, atunci cînd știi că poți să mori.

Dacă nu sunt alimentați încontinuu cu emoții pozitive, pe oameni îi apucă spaima, paralizia, frica. Se duc în bălării, se lasă de acest sport sîngeros, fug, dezertează. Încep să gîndească gînduri necuvenite, devin lași, defetiști, poate chiar pactizează cu dușmanul.

Deci trebuie să spui doar ce-ți convine. Adică să minți. Nu ai voie să spui adevărul. Punct. Spui doar de bine despre tine. Repet: doar de bine. Și doar de rău despre dușman. Repet: doar de rău. Nu e de glumă. E un ordin.

Și pentru că dușmanul face în oglindă, spune doar de bine despre el și doar de rău despre tine, e imperios necesar să nu-ți lași oamenii să se adape de la sursele de comunicare inamice. Căci se poate produce buba mare. Și nu e bine.

Și atunci iei măsuri. De-alea cu care nu sînteți voi învățați, că sînteți recenți și pufoși și nu știți ce-i aia războiul. Interzici tot ce mișcă. Cenzurezi tot ce nu-ți convine. Belești și beștelești tot ce e detrimental.

De aproape trei mii de ani încoace, de la Sun Țu citire, regulile de război sînt simple. Niciodată nu spui adevărul. Controlezi comunicarea. Fie alegi doar ce e convenabil pentru tine. Fie pur și simplu inventezi. Născocești. Scornești. Desenezi realitatea în funcție de interese.

Butadele lui Sun Țu sînt deja celebre. Dacă ești slab, dă-te puternic. Dacă ești puternic, prefă-te slab. Dacă ești aproape, lasă să se știe că ești departe. Dacă ești departe, fă-i să creadă că ești aici, după colț.

Arta înșelăciunii este una din cele mai însemnate arte ale războiului. Indiferent dacă te cheamă Napoleon sau Churchill sau Stalin sau Patton sau Temistocle. Rușii, că tot vorbim de războiul din granița noastră dintre ruși și ucrainieni, au și un termen specializat în această privință. Îi zice maskirovka și nu e practicată doar de ruși, ci de toate armatele pămîntului, de cînd s-a purtat prima luptă organizată.

Zilele astea, în războiul dintre Rusia și Ucraina, este foarte foarte posibil ca tot ce aflăm din surse publice să fie neadevărat. O minciună de la un capăt la altul. În diferite grade de harneală. De la cele mai ordinare falșuri cu putință, de tipul secvențelor din jocuri video folosite pe post de faze adevărate de război. Pînă la cele mai rafinate maniere de a perverti realitatea. Un cuvînt. Un atribut. O mică omisiune. O ridicare de sprînceană. Un ton ușor fals.

Problema este că sîntem atît de îmbibați de nevoia de a consuma informație încît ne apucă pandaliile dacă ni se pare că nu ni se pune totul la nas. Ce eram pînă acum mințiți și manipulați la timp de pace. Acuma, că s-au tras primele gloanțe, harneala pur și simplu s-a înmiit.

Și atunci, pentru că ne e poftă să știm, că de-aia sîntem cetățeni europeni, avem drepturi, ce basca mea, și pentru că sîntem răsfățați și vrem să avem totul la nas, de-a gata, știre după știre, harneală după harneală, ne ducem după fentă ca rața după viermișor.

Vai, ai văzut poza aia? Vai, dragă, ce bine arăta! Dar de tancul ăla rămas fără motorină, ai auzit, fată? Vai, ce fraieri. Și soldații ăia capturați. Cît de neputincioși și de tineri și de penibili. Ai văzut cum i-a capturat și i-a lăsat să dea telefon acasă, la mămicile lor? Vai, cîtă mărinimie. Niște oameni deosebiți, nu ca primitivii ăia. Doamne, dar ai văzut cum a trecut cu tancul peste amărîtul ăla din mașină? Ce nemernici. Stai așa, că nu-mi vine să cred. Fii atent aici ce le-a făcut. Le-au furat minoritarii romi un tanc. Ahahaha. Ce cool. Auzi tu, le-a furat tancul. Ahahaha.

Dar de președintele ăla, ce zici? Un dement. Habar n-are de nimic. O să-l dea jos ai lui, n-apucă să miroasă ghioceii. Uite la el ce față de dictator are. Spre deosebire de celălalt, un adevărat erou, nu un biet actoraș. Cum a rezistat el un an întreg fără să-și schimbe hainele, fără să-și dea casca jos, în poza aia făcută în 2021. Și ce soție frumoasă. O prințesă. Ai văzut cum ținea arma în mînă? O adevărată zeiță. Poza era cumpărată de pe Shutterstock, dar nu contează. O prințesă perfectă.

Și eroii ăia care au murit pe insula aia, sfidînd mașinăria demonică de război, ditamai crucișătorul? Vai, ce frumos i-au înfruntat ei pe invadatori. Și cum au murit ei, sărăcuții. E drept că n-au murit, ci doar au fost luați prizonieri, dar nu contează. Ne mai încurcăm acum în niște fleacuri, în niște amănunte? Ei au murit de fapt. Și sînt niște eroi.

Cum era zicala aia în limba aia străină, în care vorbeau ei? Idi na hui? Vai, ce cuvinte frumoase, eroice. Noroc că nu știm ce înseamnă. Că tare frumos mai sună. Cum le-au spus, cum le-a dat crucișătorul bomba. Le-au pus și pe semnele de circulație, să orienteze tancurile mai bine. Idi na hui încolo. Idi na hui încoace. Păcat că nu merge Google Translate, să vă dați seama ce ziceau bravii soldați în plin avînt pionieresc. Idi na hui. Hahaha. Ce frumos sună…

Hai, că nu vă plictisesc. Exemplele sînt nenumărate. Cel mai bine vi le prezintă Radu Tudor, el știe în mod deosebit să vorbească în asemenea cazuri. Idi na hui everywhere.

Eu am venit doar să vă spun că sînteți naivi dacă credeți că vreo fărîmă din ce vi se spune zilele astea e adevărat. Adevărul e în altă parte. Îl știu ăia care trebuie să-l știe. Sînt foarte puțini.

Așa e regula. E obligatoriu să fie așa. Pentru că la război, dintotdeauna, sînt foarte puțini cei care să dețină cu adevărat informația. O resursă foarte importantă, uneori mai importantă decît gloanțele și soldații.

Întrebați-i pe nemți la Kursk. Întrebați-l pe Rommel în Normandia. Întrebați-i pe romani în pădurile germane. Întrebați-l pe Crassus la Carrhae. Pardon, nu mai aveți cum să-l întrebați. L-au omorît, nasoii. L-au păcălit și l-au omorît. Și pe urmă i-au turnat aur topit pe gîtlej, să se sature, îmbuibatul. Așa pățesc dictatorii.

* * *

A, încă ceva. Era să uit. Văd că sînteți rău de tot nerăbdători. Fiind o generație învățată cu ritmul rapid, și la montajul de film, și la ciclurile de știri, vă pierdeți răbdarea repede. De cînd v-ați uitat la MTV, unde cadrul se schimbă maxim o dată la 2 secunde, nu prea mai aveți răbdare. Vreți să se întîmple totul grabnic. Aici, acum, cît am bate din picior.

Cuuum? Au intrat rușii în Ucraina, au trecut ditamai 24 de ore și n-au cucerit țara? E clar. Au mîncat deja bătaie. Nu-mi vine să cred că au trecut 24 de ore, adică 1,440 de minute, adică ditamai 86,400 de secunde, și n-au cucerit Kievul. Ce nepricepuți. Ce neîndemînatici. E ca și cum au pierdut deja războiul. Voi știți cîte se pot întîmpla în 86,400 de secunde? Cîte videoclipuri poți vedea? Cîte știri de Breaking News poți consuma?

Doamne, ce încet se mișcă tăntălăii ăștia. Hai, fată, schimbă pe alt canal, că au trecut deja trei zile și nu s-a întîmplat nimic. Doar sînt niște tancuri în capitala Ucrainei. Și niște trupe care au ocupat niște orașe. Un fleac. Nimic semnificativ. De-aia fug toți din țară, că nu se întîmplă nimic. Ce film e pe Pro TV? Că m-am plictisit, se mișcă prea încet primitivii ăștia.

Îmi pare rău, dragii mei recenți, dar bag eu de seamă că vă cam meritați soarta. Nu numai că nu veți afla vreodată adevărul. Dar n-aveți nici măcar habar pe ce lume vă aflați. Noroc că există Radu Tudor, să vă explice el ce și cum, căci altminteri nu știu cum v-ați descurca. Probabil n-ați ști nici să treceți strada

Ghinion.

Nota redacției: Cum Strict Secret este dedicat românilor care caută “altceva”, dincolo de zgomotul alb al mașinilor de manipulare, poate nu ar strica să țineți minte trei litere: NCN. E un post de știri și opinie cu totul altfel, pe care îl găsiți în grilele tuturor cabliștilor români, în zona posturilor informative. Nu mai zapați PESTE el, adăstați câteva minute pe zi pe NCN. O să vedeți, o să vă placă si o să vreți să rămâneți tot mai mult acolo.