Prima pagină » Actualitate » Socrii lui Cătălin Cherecheş rămân în arest preventiv în dosarul încercării de mituire a unei judecătoare
Socrii lui Cătălin Cherecheş rămân în arest preventiv în dosarul încercării de mituire a unei judecătoare

Socrii lui Cătălin Cherecheş rămân în arest preventiv în dosarul încercării de mituire a unei judecătoare

04 dec. 2023, 17:00,
în Actualitate

Tribunalul Mureş a decis, luni, 4 decembrie, prelungirea măsurii arestului preventiv, pentru încă 30 de zile, faţă de socrii primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, în dosarul în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că ar fi încercat să ofere o sumă de bani rudei unui judecător, astfel încât acesta să pronunţe o soluţie favorabilă în dosarul de corupţie care îl viza pe edil, relatează Agerpres.

„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă ICCJ DNA Cluj şi, în consecinţă: În baza art. 234 şi următoarele din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 202 alin. 1, art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală, prelungeşte măsura arestării preventive a inculpaţilor G.C,, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (…) şi a inculpatului G.D.P., cercetat pentru comiterea infracţiunii de complicitate la dare de mită (…), pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 09.12.2023 până la data de 07.01.2024, inclusiv. În baza art.242 alin.2 Cod procedură penală, respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai uşoară, formulată de inculpaţi, personal şi prin apărător. Despre măsura dispusă se va încunoştinţa administraţia locului de deţinere. II. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia”, se arată în soluţia publicată pe portalul Tribunalului Mureş.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu contestaţie în 48 de ore de la comunicare pentru inculpaţi şi pentru procurori.

Decizia de prelungire a arestului preventiv nu este definitivă

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de două persoane, G.C. şi G.D.P. (soţ şi soţie), în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la dare de mită.

Pe 25 octombrie, în contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupţie, aflat în faza apelului, una dintre persoane (soţia – n.r.) ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, şi s-ar fi oferit să achiziţioneze o afacere pe care aceasta din urmă o deţinea în judeţul Mureş cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 de euro, indicând totodată şi posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite, precizează DNA.

Procurorii spun că această „ofertă” iniţială ar fi fost valabilă doar în condiţiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunţe o sentinţă favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârşirea unor presupuse infracţiuni de corupţie.

Ulterior, se arată în comunicatul DNA, inculpata ar fi promis judecătorului, prin intermediul aceluiaşi martor, suma de 50.000 de euro, reprezentând un avans dintr-o sumă care nu a fost cuantificată până în prezent, restul banilor urmând a fi remişi după data când instanţa de judecată ar fi urmat să pronunţe în cauza respectivă o soluţie de achitare.

„În contextul menţionat, miercuri, într-un restaurant de pe raza municipiului Cluj – Napoca, inculpata ar fi remis martorului avansul de 50.000 euro promis, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. În demersurile descrise mai sus, inculpata ar fi fost ajutată de soţul său atât moral, cât şi material, acesta din urmă asigurându-i soţiei sale transportul atât în vederea ‘rezolvării problemei’ la Baia Mare, cât şi ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro”, au mai arătat anchetatorii.

Cei doi inculpaţi au fost reţinuţi de procurori, în 9 noiembrie, iar Tribunalul Mureş, ca instanţă de fond, iar apoi Curtea de Apel Târgu Mureş, au dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pentru 30 de zile.

Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
a1.ro
Oana Radu, taxată dur pentru kilogramele în plus. Cum a apărut la Sala Palatului alături de Dorian Popa
Playtech.ro
Ce mașini NU mai intră în programul Rabla 2025. Ministerul Mediului face precizări EXCLUSIV
observatornews.ro
Istoric: Europa trebuie să înceapă discuţiile pentru un scut nuclear european. NATO este mort
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Paza lui Georgescu, asigurată de un personaj dubios. Dezvăluiri incendiare
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
A fost executat fără milă și dat afară de la Digi! Nimeni nu știe ce s-a întâmplat
Playtech.ro
Ce pensie uriaşă încasează Gigi Becali în fiecare lună. Latifundiarul este şi el uimit de sumă: 'Nu am muncit...
Dailybusiness.ro
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`