O învățătoare din Timiș a murit la scurt timp după ce a aflat că postul ei va fi desființat. Schimbările din Educație și stresul provocat i-au fost fatale.
O tragedie cutremurătoare a zguduit o școală din Timiș. O învățătoare cu peste 30 de ani de experiență a murit la scurt timp după ce a aflat că postul ei va fi desființat.
O învățătoare din Timiș a murit: șocul schimbărilor din Educație
Schimbările recente din Educație, care au modificat normele de completare a catedrelor, au creat un stres imens pentru cadrele didactice.
Potrivit colegilor, femeia fusese informată de director că singura alternativă pentru a-și continua activitatea era la zeci de kilometri de casă, ceea ce ar fi implicat naveta zilnică pe distanțe mari. Această veste a fost fatală pentru învățătoarea din Timiș.
La doar câteva minute după ce a părăsit biroul directorului, învățătoarea de 56 de ani a suferit un accident vascular cerebral și a decedat. „Cel mai abitir mă strivește roata aia zimțată a gândului care nu mă părăsește de câteva zile: colega noastră din Timiș, doamna învățătoare care, după ce a aflat de la director că nu mai are post și că cel mai apropiat ar fi la zeci de kilometri distanță, a ieșit din biroul directorului, a făcut AVC și a murit”, a povestit Nadia Baloteanu, directoarea Liceului de Arte Plastice Timișoara, potrivit fanatik.ro.
Ministerul Educației a crescut recent numărul de ore necesare pentru completarea unei catedre, provocând recalculări în școli și tensiune printre profesori. Directorii au fost nevoiți să refacă schemele orare, combinând ore din diverse specializări pentru a asigura norma completă.
Colegii și directoarea, amintiri dureroase
Femeia preda într-o școală mică, unde diferențele minore în numărul elevilor pot decide soarta catedrei. În ultimele zile, îngrijorarea că unitatea școlară va fi închisă și că elevii vor fi mutați la alte școli îi provoca stres intens.
La începutul lunii iulie, în timp ce scenariile de reorganizare erau discutate, învățătoarea a suferit un AVC și a intrat în comă. După aproximativ două săptămâni, medicii nu au mai putut să o salveze. Femeia nu avea probleme medicale anterioare și nu făcuse concedii medicale în ultimii ani.
Directoarea Școlii Găvojdia, unde femeia ar fi putut continua activitatea, a descris șocul prin care trecea întreaga echipă. „Avea ea un stres că trebuie să plece din Jena, unde avea domiciliul, să vină la Găvojdia. Șocul este. Stai, ai încheiat școala, totul este OK… Adică nimeni nu se aștepta chiar de pe o zi pe alta să se facă schimbările”, a explicat Emilia Goian pentru Adevărul.ro.
Învățătoarea planificase să rămână la catedră încă doi ani, până la pensionare, și era cunoscută ca o persoană calmă, dedicată și iubită de elevi și colegi. Decizia bruscă de a-i fi desființat postul a avut un impact devastator asupra ei.
Reamintim faptul că, din nefericire, o învățătoare din Timiș a murit la scurt timp după ce a aflat că postul ei va fi desființat. Stresul intens provocat de restructurări și nesiguranța locului de muncă poate avea consecințe neașteptate și tragice.
moartea ei sa apese pe David si pe Bolojan! amin.
Toata tevatura asta pentru o economie de 0,6% din bugetul ministerului, deci 0,02% din PIB.