Șoferul care a provocat accidentul mortal din centrul Brașovului, în urma căruia doi pietoni au murit și un al treilea a fost grav rănit, suferea de 18 ani de o boală neurologică cronică. Procurorii spun că bărbatul nu mai urma tratamentul prescris de aproximativ trei-patru ani, iar această situație reprezintă, în prezent, principala ipoteză privind cauza accidentului.
Informațiile au fost prezentate vineri, 14 august, de Adrian Radu, șeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, care a precizat că ancheta a fost preluată de procurori având în vedere complexitatea cazului și amploarea mediatizării.
Accidentul s-a produs marți seară, 11 august, pe strada Mureșenilor. Un român de 25 de ani și un cetățean german de 34 de ani au fost uciși, după ce autoturismul a ajuns pe trotuar. Un alt german, în vârstă de 31 de ani, a fost grav rănit.
Procurorii: Șoferul nu consumase alcool sau droguri
Anchetatorii au verificat inițial dacă bărbatul se afla sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, însă primele rezultate nu au indicat acest lucru.
„Cercetările au fost atipice faţă de alte accidente rutiere, în sensul că, din primele investigaţii, s-a stabilit că şoferul nu se afla nici sub influenţa alcoolului, şi nici sub influenţa drogurilor”, a declarat procurorul Adrian Radu.
În urma verificărilor, anchetatorii au descoperit că șoferul avea un istoric medical important, fiind diagnosticat în urmă cu 18 ani cu o boală neurologică cronică.
Potrivit procurorului, afecțiunea nu este, în sine, incompatibilă cu șofatul, însă presupune monitorizare medicală și respectarea tratamentului prescris.
„Această boală presupune responsabilitate, tratament şi urmare a tratamentului cu responsabilitate, ceea ce, din verificările noastre, nu s-a întâmplat în ultimii trei, chiar patru ani cu şoferul”, a afirmat Adrian Radu.
Procurorii consideră, în acest moment, că lipsa tratamentului ar putea fi principala cauză care a dus la producerea accidentului.
Ultimul tratament i-a fost prescris în 2022
Șeful Parchetului Tribunalului Brașov a precizat că ultima prescripție medicală identificată datează din 2022.
„Ultimul tratament medicamentos a fost prescris în 2022. Recent nu avea un tratament medicamentos”, a declarat Adrian Radu.
Anchetatorii verifică acum dacă bărbatul a întrerupt tratamentul și dacă acest lucru a avut legătură directă cu pierderea controlului asupra mașinii.
În 2020 fusese declarat apt să conducă
Un alt aspect analizat de anchetatori este modul în care bărbatul și-a putut păstra dreptul de a conduce în condițiile istoricului său medical.
Procurorul a precizat că, în 2020, atunci când și-a schimbat permisul, șoferul a fost evaluat medical într-o clinică din Brașov și a fost declarat apt pentru conducerea unui autoturism.
„A fost în faţa unor medici, la o clinică din municipiul Braşov, şi a fost declarat apt să conducă”, a explicat Adrian Radu.
Procurorii nu exclud verificări suplimentare cu privire la modul în care a fost făcută evaluarea medicală, însă șeful Parchetului a atras atenția că, în cazul unor eventuale fapte mai vechi, poate interveni prescripția răspunderii penale.
Șoferul a fost reținut
Bărbatul a fost reținut joi seară, 13 august, pentru 24 de ore și este cercetat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
În urma accidentului, doi oameni și-au pierdut viața, iar un al treilea a fost grav rănit.
Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în momentul în care mașina a părăsit carosabilul și a ajuns pe trotuar.