Actualitate

Sorin Iacoban: Deschiderea școlilor și grădinițelor ieșene – Un subiect  încă neclar, gestionat haotic de către autorități (P)

Publicat: 04 sept. 2020
Sorin Iacoban Candidatul PRO Romania pentru primăria municipiului Iași
Sorin Iacoban îi transmite lui Mihai Chirica faptul că Primăria este instituție publică, nu partid politic, și nu ar trebui implicată în campania electorală prin «lansarea» unor proiecte care nu vor fi realizate niciodată

Mai sunt mai puțin de două săptămâni până la începutul anului școlar și, în continuare, nu avem garanții că, atât în Municipiul Iași, cât și în restul județului, activitatea se poate desfășura la un nivel satisfăcător și în condiții de siguranță. În ultima perioadă, am asistat la un joc hilar de declinare a responsabilității, inițial de la Minister către administrațiile locale, iar ulterior de la administrațiile locale către instituțiile de învățământ.

Această aruncare a responsabilității dintr-o parte în alta nu a făcut decât ca planificarea unui eveniment atât de important să fie una haotică. Am primit din partea tuturor autorităților liste de „scenarii”, variante, nefiind clar care dintre ele ar trebui cu adevărat să fie aplicate și cum ar putea fi implementate de către școli.

O primă problemă referitoare la soluția aceasta este faptul că, dacă instituțiile de învățământ utilizează metode diferite de menținere a activității în această perioadă, se poate vorbi de un acces inegal la educație pentru elevii ieșeni. Acum câteva zile, directorii celor mai importante licee din Iași au fost întrebați în ce scenariu își vor desfășura activitatea, iar fiecare a dat un răspuns diferit față de ceilalți. În condițiile acestea, vom avea, în același oraș, elevi care participă exclusiv la ore de curs „față în față”, dar și elevi care participă la cursuri online sau, și mai rău, participă la cursuri online în timp ce o parte din colegii lor se află la școală.

Mai mult, normele prevăd închiderea unităților de învățământ pentru 14 zile în cazul în care există 3 elevi îmbolnăviți de la clase diferite. În cazul școlilor cu sute de elevi, în condițiile în care mersul la școală implică atât expunere a elevilor la o potențială infectare cu COVID-19 din mediul colegilor, a profesorilor sau a persoanelor împreună cu care circulă în mijloacele de transport, este doar o noțiune de timp până când acest lucru se va întâmpla.

Acest fapt creează numeroase probleme. Una dintre ele ar fi că, în cazul elevilor de clasa a VIII-a și a XII-a, notele la Evaluarea Națională și, respectiv, Bacalaureat, pot conta ca departajare pentru accesul la următoarea treaptă de învățământ și vor fi elevi mai „norocoși”, ale căror școli nu au fost închise sau au fost închise mai puțin, și elevi „ghinioniști”, care s-au aflat într-un haos în care treceau constant de la educație „față în față” la educație online.

Pe lângă efectele resimțite de către elevi, vor exista, cu siguranță, situații neplăcute cauzate profesorilor. Pe lângă riscurile la care aceștia vor fi expuși, mulți dintre ei provenind din categorii vulnerabile în fața COVID-19, nivelul de muncă al acestora va crește substanțial. Într-o conferință de presă recentă, primarul Chirica spunea foarte relaxat că pentru educatori și profesori va fi „puțin mai greu”. Având în vedere că o mare parte dintre aceștia își vor dubla numărul de ore la catedră, cred că respectiva declarație nu face decât să desconsidere nivelul de efort pe care cadrele didactice îl vor depune. Sper, totuși, ca sacrificiul lor să fie recompensat și să nu existe probleme, așa cum am fost obișnuiți, cu plata orelor suplimentare sau a normelor dublate.

Indiferent de norme sanitare și scenarii, începutul școlii „față în față” înseamnă, automat, expunere.

Cred că fiecare ieșean ar vrea să afle ce măsuri de susținere a școlilor vor lua autoritățile locale pentru a ajuta unitățile de învățământ din Iași. Este evident că școlile, care au un personal auxiliar subdimensionat, vor avea nevoie de sprijin pentru a putea pune în practică toate măsurile de siguranță, dar încă nu am auzit soluții concrete.

Să nu uităm totuși fondul problemei. Începerea anului școlar în condiții de pandemie, are loc doar pentru a permite realizarea alegerilor locale în condiții favorabile pentru PSD și PNL.

Sunt sigur că ieșenii vor merge la vot și vor sancționa o astfel de atitudine a unor partide care au ales să sacrifice sănătatea elevilor, părinților și bunicilor pentru atingerea unor obiective politice.

Cred că ieșenii vor realiza că soluția este să voteze candidații PRO România la Primăria Iași și Consiliul Local Iași.

Sorin Avram Iacoban – candidatul PRO România la Primăria Iași





Comentarii
  • Gata, o inceput flasneta lui Chirica sa arunce cu petarde despre sistemul de invatamant ?
    Mai da la buci zootehnistei de Luminita Munteanu (alta tovarasa de arme a lui Chirica) de la DAC Iasi ?

  • Sincer trebuie sa spun ca aveti mare dreptate…Am un copil in clasa a 3-a si nu stim nimic! Ce o sa fie? Situatia e jenenanta ca personal mi se pare doar un joc de interes politic iar conducere PNL-PSD insista la deschiderea scolilor doar ca sa oblige accesul la urne… Rusinos! Dar sanatatea copiilor nu conteaza?! Va multumesc ca vorbiti despre aceasta problema!

  • Mie imi spuneti?! Eu si fetita mea de 13 ani locuim cu parintii mei care sunt bratrani si bolnavi. Ce se intampla fereasca Dumnezeu daca fetita aduce ceva de la scoala? Bine ca are si cineva curaj sa vorbeasca pentru noi! Va felicit!

  • Dadan esti un mare marlan daca te legi de viata personala a oamenilor. Ceea ce spune este OK si nu cred ca este flasneta lui Chirica, pentru ca permanent il ataca. Si apoi nu ai vazut ca Harabagiu il injura pentru ca nu l-a primit in partid. A, m-am prins … esti de-al lui Gabriel Imobiliarul … tagma hotilor si Iacoban va sta in gat.

  • Ce daca a fost la psd? L-au dat afara pentru ca spunea adevarul. Mie imi place de el si spune lucruri corecte. Restul partidelor cred ca Iasul este doar Copoul, iar iesenii sunt toti ITisti si o duc bine. Eu sunt pensionara si vad ca de noi are grija doar pro romania. Fiul meu nu stie limba engleza si nu il angajeaza nimeni din acest motiv. poate doar la spatii verzi. Vi se pare normal? La oamenii saraci cine se mai gandeste, pentru ca nu mai stiu care este psd si care pnl. Am ametit. Eu votez pro romania daca ma duc la vot. Macar incerc si cu altii.

Adauga un comentariu