Soția lui Radu Mazăre este însărcinată. Aceasta a fost prima informație pe care a aflat-o fostul primar al Constanţei la ieşirea din închisoare, după ce a fost eliberat condiţionat de Tribunalul Ilfov. La poarta închisorii Jilava din Bucureşti, fostul edil a fost aşteptat de soţia sa, Roxana.
Soția lui Radu Mazăre este însărcinată!
Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, care executa o pedeaspă cu închisoarea de nouă ani, a fost eliberat condiţionat în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov, care este definitivă. În prima sa declarație, acesta a spus că nu mai este interesat de viața publică.
„Mă bucur pentru soția mea, care a fost lângă mine. Nu am fost speriat de nimic în penitenciar. Dar e suficient. Nu mă mai interesează viaţa publică. Oamenii au o perioadă în viaţă, după aia se apucă să facă altceva”, a declarat Radu Mazăre.
Înainte ca Radu Mazăre să iasă pe poarta penitenciarului Jilava din Bucureşti, soţia sa, Roxana, a venit să îl aştepte şi a declarat pentru Antena 3 că îl aşteaptă pe „tatăl copilului ei”.
Astfel, Roxana a confirmat că este însărcinată şi aşteaptă un băieţel împreună cu Radu Mazăre. Roxana Mihaela Mazăre, soția fostului edil al Constanței Radu Mazăre, a spus că a primit vestea eliberării acestuia cu mare bucurie.
„Aseară a spus ca ne vom vedea în instanță și că speră să ne vedem și mai târziu. Deja a câștigat, aseară aveam în suflet dorința, dar de la a dori până la a se realiza e cale lungă”, a menționat Roxana Mazăre.
Nevasta lui Radu Mazăre a vorbit despre condițiile din penitenciar.
„Sunt întrebări pe care să le adresați lui, în general nu-i place mult să povestească din penitenciar. A fost experiența lui, dacă o să vrea, o să vă împărtășească el”, a spus Roxana.
Soția lui Radu Mazăre a adăugat că fiul lor, Răducu, nu va veni la București, iar Radu Mazăre este așteptat de restul familiei la Constanța.
„Răducu nu cred că va veni, pentru că mergem noi să-i vedem la Constanța. Răducu aștepta aseară și el decizia și după ce s-a pronunțat instanța am primit cu mare bucurie această veste”, a mai zis soția fostului edil.
Roxana Mihaela și Radu Mazăre s-au căsătorit în anul 2019, când fostul edil al Constanței era încarcerat. Tribunalul Ilfov i-a admis lui Radu Mazăre o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia.
Iniţial, pe 17 aprilie, Judecătoria Sectorului 4 respinsese cererea lui Mazăre, însă acesta a avut câştig de cauză la Tribunalul Ilfov.
„În baza art. 425 alin. 7 pct. 2 lit. a Cpp, raportat la art. 587 alin. 3 din Cpp, admite contestaţia formulată de condamnatul Mazăre Radu Ştefan, împotriva sentinţei penale nr. 996/2024 din 17.04.2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Desfiinţează sentinţa penală nr. 996/2024 şi, rejudecând în fond: În baza art. 587 din Cpp, raportat la art. 59 Cod Penal din 1969, admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul Mazăre Radu Ştefan, aflat în stare de deţinere în Penitenciarului Jilava Bucureşti. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat Mazăre Radu Ştefan, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 101/29.06.2023, emis de Tribunalul Ilfov, Secţia Penală; în baza sentinţei penale nr. 63/23.03.2023, pronunţată de Tribunalul Ilfov, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 9 ani închisoare. Definitivă”, se arată în decizia Tribunalului Ilfov.
Printre primii „fugari“ din România
Radu Mazăre a fost printre primii „fugari” ai României. Condamnat definitiv în februarie 2019, el a plecat înainte de pronunţarea sentinţei, stabilindu-se în Madagascar, unde a investit într-un complex turistic. A fost extrădat şi adus în ţară în mai 2019, fiind apoi încarcerat.
La acea vreme, Mazăre reclama faptul că a fost extrădat din Madagascar pentru a fi prezentat în România „ca un trofeu”, iar predarea sa autorităţilor române a fost „frauduloasă”.
Dosarul în care Mazăre a primit nouă ani închisoare se referă la retrocedarea frauduloasă a unor mari suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză, prejudiciul fiind de 114 milioane euro, care nu a fost recuperat.
Radu Mazăre mai are o condamnare definitivă de cinci ani închisoare pentru luare de mită şi conflict de interese în dosarul „Polaris”, pedeapsă contopită cu cea din dosarul retrocedărilor. La ieșirea din închisoare, Radu Mazăre a aflat că soția sa este însărcinată.