Prima pagină » Bursa Barfelor » Șpagă mascată în apartamente. O altă combinație, în atenția DaNei
Șpagă mascată în apartamente. O altă combinație, în atenția DaNei

Șpagă mascată în apartamente. O altă combinație, în atenția DaNei

28 iun. 2024, 02:00, 1 ,
în Bursa Barfelor

Dacă tot am vorbit de DaNa, continuă babele cu o altă povestioară care ar putea fi la fel de interesantă… Acum ceva vreme, v-au povestit babele despre schimbul de teren pe care Polică Avăpăji a încercat să-l facă cu premăria. Tot DaNa ar trebui să facă un minim efort și să verifice ce povestesc babele mai jos. Blatul a fost făcut de Polică și colaboratori încât să fie o diversiune în momentul în care proiectul trebuia să fie votat. În același proiect au fost incluse, inițial, trei puncte care vizau schimburi de terenul diferite. Unul dintre puncte era un teren pentru un parc, un teren pentru Șoala Crenguța, iar altul terenul lui Polică. De ce s-a ajuns aici? Păi, este simplu. Mișu a apelat la artificiul acesta pentru ca cei din Usereu și Pesedeu să nu voteze împotrivă, că de, se opun unui parc și unei școli? Bine, nu s-a mai ajuns până acolo, dar planul ăsta era. A, șpaga a fost dată. Este vorba despre 300.000 de epuroi, dar nu lichizi, ci în imobiliare. Mai dau babele un pont aici. A se verifica proprietarii de la Rouța. Surpriza este că un individ al cărui nume nu-l dezvăluim are ceva apartamente pe acolo. Acela este omul lui Mișu. Ciudat sau nu, același individ are apartament în mai multe zone din oraș, deși nu poate justifica nici măcar unul… Mai povestim în curând mai multe despre asta!

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO PSD suspendă negocierile cu Adrian Veștea după decizia PNL. Formarea noului Guvern intră într-o etapă incertă
PSD a suspendat negocierile programate cu Adrian Veștea după ce PNL i-a cerut premierului desemnat să își depună mandatul. Negocierile pentru formarea noului Guvern sunt blocate, iar șansele unei majorități parlamentare sunt puse sub semnul întrebării. Scena politică traversează un nou episod tensionat după ce Partidul Social Democrat a decis să suspende pentru moment discuțiile […]
PSD suspendă negocierile cu Adrian Veștea după decizia PNL. Formarea noului Guvern intră într-o etapă incertă
Comentarii
  • Blaser R8 LUXUS 30.06

    Pai la Roua sta Daniel Juravle viceprimarul…. Baciu nu a mai apucat insa a prins apartament in zona braconierul FLOREA Sebastian Marian, marele cwrvar director de la AJVPS, nimeni altul decat sageata schiopului Surdu!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 iunie 2026
16 iunie 2026