Prima pagină » Eveniment-Social » Spectacol de lumină și energie la Palas: Târgul de Cariere, „Gusturile Toamnei”, festivalul Light UP și concert Delia
Spectacol de lumină și energie la Palas: Târgul de Cariere, „Gusturile Toamnei”, festivalul Light UP și concert Delia

Spectacol de lumină și energie la Palas: Târgul de Cariere, „Gusturile Toamnei”, festivalul Light UP și concert Delia

17 oct. 2025, 11:18,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Un weekend animat te așteaptă la Palas, unde vor avea loc evenimente dedicate întregii familii. De la proiecții spectaculoase până la teatru de păpuși pentru cei mici, totul are loc în inima orașului, la Palas. În același timp, Târgul de Cariere revine cu peste 1.000 de oportunități de angajare, iar în parc te așteaptă „Gusturile Toamnei”, cu produse autentice de la antreprenori locali. Tot aici, alături de reprezentanții Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”, vom celebra Ziua Armatei Române, cu activități și demonstrații speciale. Sâmbătă, weekendul va culmina cu festivalul internațional de videomapping Light UP și un concert live susținut de Delia.

Târgul de Cariere se desfășoară în Atriumul Palas și aduce o nouă ediție cu angajatori din domenii diverse, precum producție, IT, BPO, retail, resurse umane, marketing și comunicare. Printre companiile participante se numără și IULIUS, care prezintă oferta sa de locuri de muncă disponibile: economist – contabilitate, asistent relații cu publicul, desenator tehnic, expert legislația muncii, arhitect, operator introducere date, electrician, agent de securitate și multe altele. Evenimentul are loc în perioada 17 – 18 octombrie, iar vizitatorii sunt invitați să descopere jobul potrivit pentru ei.

Parcul Palas devine epicentrul distracției de weekend, găzduind târgul „Gusturile Toamnei”, unde vizitatorii pot descoperi produse de sezon de la producători locali – de la zacuscă de casă și brânzeturi, până la produse artizanale. În zona Amfiteatrului, Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” marchează Ziua Armatei Române, sărbătorită la nivel național pe 25 octombrie. Sâmbătă, începând cu ora 10.00, curioșii de toate vârstele pot explora un mini-poligon, o expoziție de tehnică militară, iar cei dornici de adrenalină pot încerca tiroliana. Atmosfera va fi completată de un concert susținut de fanfara militară.

Tot sâmbătă, fațada sudică a Palatului Culturii va prinde viață într-un mod spectaculos. Festivalul internațional de videomapping Light UP aduce nouă proiecții impresionante realizate de artiști din China, Italia, Polonia, Mexic, Germania, Venezuela, Ungaria, Ucraina și România. Publicul joacă un rol esențial în alegerea câștigătorilor, preferințele fiind exprimate printr-un sistem de vot prin SMS, care va conta în proporție de 50% din punctajul final. Cei care votează pot câștiga premii, iar un norocos va câștiga un iPhone 17 Pro. După spectacolul de artă digitală, seara va continua cu un concert susținut de Delia, iar prezentatorul evenimentului va fi Dan Fințescu.

Weekendul acesta, inima orașului pulsează de energie și experiențe memorabile, la Palas!

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului
Un român originar din Republica Moldova și stabilit în Italia a murit în condiții încă neelucidate, la doar 34 de ani, după ce a fost găsit dezorientat pe o stradă din provincia Lodi. Bărbatul urma să se căsătorească în perioada următoare, iar decesul său a șocat familia și comunitatea locală. Autoritățile italiene au deschis o […]
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 iulie 2026
23 iulie 2026