Sfânta Treime a instituțiilor statului este Șpaga, Pila și Prostia pe scurt SPP.
La ea se roagă deopotrivă cu spor și drag major mai toată nația română angajați la stat sau privat, dezvoltatori imobiliari, antreprenori, etc
Dar să explicăm cum e cu SPP-ul acesta de multe ori paznic și ocrotit strașnic de … SPP pe un caz real ce pare a fi desprins dintr-un scenariu SF
Să începem cu … începutul!
Primul pas al Sfintei Treimi:
Pentru construcția unui imobil proprietarul folosește rețeta clasică de fentare a legii și anume cere Primăriei Municipiului București PMB, eliberarea unui certificat de urbanism nu pentru demolarea vechii construcții de doar 48,5 mp și ridicarea uneia noi ci pentru o așa zisă extindere, consolidare, recompartimentare și mansardare. Certificatul precizează foarte clar ca i se aproba un regim de parter și mansardă, un grad de ocupare al terenului conform legii, retrageri laterale de minim doi metri față de orice linie de hotar, îi cere acordul vecinilor și îi cere să respecte prevederile din act
Se duce proprietarul cu certificatul apoi la furnizorii de utilități și aceștia îi dau avizele de funcționare în care îi precizează ce obligații are privind respectarea normelor ANRE cu privire la distanțele între utilități, îi dau planul cu rețelele generale existente și anunțându-l ca avizul prin nerespectarea lui în integrum devine nul de drept se spală pe mâini
Proprietarul se duce la arhitect și cu sfânta șpagă acesta îi face nu proiectul de arhitectură ce ar fi trebuit să respecte datele din certificatul de urbanism ci cel al palatului mult visat.
Ca să fie tacâmul complet arhitectul Meita pune palatul de tip parter, etaj și pod, deghizat într-un modern Bordei, peste rețeaua de canalizare comuna, nu figurează pe planșele de arhitectură nici rețeaua cu pricina nici alte rețele de utilități generale și interioare existente pentru a nu se observa ca nu sunt respectate normele ANRE și a evita respingerea de către primărie
Cu planul de arhitectură făcut pe baza Sfintei Pile proprietarul merge la Primărie împreună cu Sfânta Spaga si cere eliberarea autorizației de construire. Ca sa nu bată la ochi angajata Primăriei respinge odată cererea pe motivul lipsei acordului vecinilor ca apoi deși nu fuseseră nicidecum date acordurile să îl facă să fie aprobat și semnat de către Primarul Capitalei și arhitectul Șef care au semnat ca … primarii!
Pe repede înainte proprietarul construiește imobilul după proiectul fals, se branșează la utilități înainte de recepția primară și când sa îl termine se duce cu Sfintele Spaga și Pila la Primărie și declară ca, ce s-a vezi pe parcursul lucrărilor au apărut modificări de temă și cere să i se dea un nou certificat de urbanism și o noua autorizație de construire.
Până să iasă certificatul de urbanism proprietarul de mână sau în mână cu Sfânta Spaga și alături de Sfânta Pila se duce la societățile de criminalitate urbană dovedită, de gaze, curent, apă și canalizare, ai căror angajați mai orbi decât Justiția însăși, aprobă proiectele false, încheie contractele de utilități fără recepțiile primară și finală, si semnează în fals procesele verbale de punere în funcțiune.
Disciplina în Construcții și Inspectoratul de Stat în Construcții mâinile moarte ale Guvernului României
Cum apariția unui bloc practic pe locul unui Bordei nu putea fi totuși trecută cu vederea a apărut volens nolens în control și o inspectoare a Poliției Locale de la Disciplina în Construcții
Aceasta dând la fața locului de Sfintele Spaga și Pila întâi a făcut un proces verbal ale cărui concluzii nu le-a comunicat reclamantului ca vorba aceea de ce trebuia asta?
La al doilea proces verbal distinsa arhitecta transformata in politist local de vreo ruda a Sfintei Pile, a catadicsit totuși să dea un răspuns halucinant prin care recunoaște ca a fost depășită autorizația de construire dar citez “cu puțin”! Adică un etaj și vreo 17 mp suprafața ocupată pe orizontală este puțin!!!
La vreo TREI ANI distanță Direcția de Urbanism comunică ca totuși imobilul este respins de la recepție, de la reautorizare și ca autorizația de construire a expirat din 2012!
Între timp Disciplina în Construcții dirijată de Sfintele Spaga și Pila, nu are ce face și ca să ascundă situația și să nu ia măsura amendarii până la revenirea la situația anterioară conform legii, sesizează Parchetul de pe lângă Judecatoria Sectorului 1 dar doar pentru executarea de lucrări de construcții fără autorizație în zona protejată nu și pentru modificarea ilegală a rețelelor de utilități generale și interioare pe spațiul public și privat
Între timp, grațioasă ca o floare galbenă popular cunoscută ca fiind a porcului suflare posterioară, Inspecția de Stat (nu de mahala) în Construcții ca să acopere Sfânta Prostie care a făcut-o să avizeze proiectele false depuse în loc să dreagă busuiocul ce face?
Începe să ne spună ca în reclamă cu “în partea cealaltă era mai ieftin” ba ca să nu o deranjăm, ba ca dacă revenim nu ne mai răspunde deloc, etc etc
Miliția și mili-țienii ei
Un banc celebru spunea ca unitatea de măsură a inteligenței se numește tianul și pe cale de consecință cea mai mică subunitate a ei ar fi … mili-tianul!
Cum dom procuror a trimis dosarul spre cercetare vajnicilor mili -tieni ai Secției 3 au ieșit de acolo sub directa îndrumare adevărate nestemate ale gândirii juridice de genul:
“Este o infracțiune săvârșită voit și cu intenție dar atingerea adusă valorii protejate de lege este minoră și nu justifică începerea urmării penale împotriva vinovatului”! Și după această perlă s-a constatat secționarea țevii de gaze modificate ilegal și riscul cert de explozie de mărimea celei de la Crevedia!
“Ruperea de sigilii legal aplicate nu este infracțiune deoarece nu a avut ca scop furtul de gaze”! Nici în Rahova nu a avut acest scop nu-i așa?
“Se execută cercetări în peste douăzeci de sesizări cu privire la încălcarea Legii 50/1991 ART 24 litera a”! Când și un student la Drept în anul întâi îl poate spune ca este fapta repetată și încadrarea este la litera b adică continuarea săvârșirii infracțiunii după ce i s-a comunicat fapta și încadrarea ei!
“Dosarul în care a fost cercetată infracțiunea de lovire, atac asupra persoanei cu spray paralizant asupra dumneavoastră nu se mai regăsește în evidentele noastre”!!!!
Dar să păzească mili-tienii infractorii ce execută lucrări ilegale pe spațiile publice și private la instalații generale și interioare de gaze ați mai auzit? Și să declare pe cameră ca nu recunosc hotărârile judecătorești în original prezentate? Și să amenințe cu incatusarea pe cel care prezintă situația și documentele ce atestă infracțiunile ? Și să îl gonească efectiv pe inspectorul de la Poliția Locală Disciplina în Construcții care tocmai descoperise o crasă încălcare a normelor și un potențial pericol de explozie ?
Este realmente un manual de Șpagă, Pila și Prostie descris pe scurt de doar aceste puține aspecte de mai sus selectate aleator din noianul de înțelepciune populară de tip mili-tieneasca
Adică vorba Sfintei Treimi SPP: QED!
Oarba sau doar chioara Justiție
Citind cele peste patruzeci de dosare crezi ca este o telenovelă SF
Te întrebi dacă nu cumva s-a schimbat rolul Justitiei din apărătoare a legii și dreptății în apărătoare a infractorilor din acest caz!
Vă vine să credeți ca onorabila Justiție sub influentele persuasive ale Sfintei Treimi se spune de catre unii, a dat soluții de aprobare a
– amendarii pentru folosirea abuziva a 112 când cel în cauză a sesizat ca se execută lucrări ilegale, se sudează pe stradă exact deasupra capacului rețelei de gaze situație constatata de distinsii mili-tieni dar refuzată a fi inscrisă în procesul verbal ?
– respingere a acțiunii de scoatere a copacilor amplasați peste rețele opt la număr, generale și interioare, pe motiv ca nu se justifică acțiunea, prețul la apa pierdută prin avarie nu este mare, etc. iar factura de apă era în valoare de doar …. zece mii de euro ?
Și ca la câteva luni s-a retezat țeava de gaze complet de către rădăcinile copacilor respectivi provocând o pierdere enormă de gaze care doar prin minune a putut fi oprită fără vreo explozie de proprietarul ei, sesizatorul de serviciu, care habar nu avea ca țeava lui fusese modificată din …2012 ? Și el figura la Distrigaz ca fiind deconectat din 2012 deși primea facturi, plătea ce i se cerea, avea contract legal, și Distrigaz constatase în fals ca în 2018 instalația lui era conforma !!
Onorabilele instanțe nici nu au dorit să ia în seamă
– cele două premise clare de explozie datorate modificărilor ilegale aduse rețelelor de gaze, curent electric, apă și canalizare,
– lncendiului declanșat la doar 15 centimetri de locul unde se regăsesc amplasate ilegal opt rețele de utilități generale și interioare
– lipsei complete de apă și gaze a unui imobil din anul 2024 și respectiv 2022
Cineva din sala de judecată se intreba cum o fi să le vezi pe distinsele doamne judecătoare spălându-se cu găleata, cu apă încălzită de la reșou și luată cu bidonul de la vecini, stand în frig și plătind sumele fabuloase dea dreptul și apoi să dea acele decizii aberante prin care proteja grupul infracțional organizat ce a săvârșit toate aceste infracțiuni !!
– constatările
ANAF-ura ei de SPP
Orice român da fuga sa își plătească înainte de orice impozitul pe casa iar ANAF-ul sa te taxeze la bănuț pentru orice.
Și totuși există iubire și există și blestem devreme ce noi ăștia prosti și mulți ne plătim taxele și impozitele iar proprietarul Bordeiului transformat în palat mictioneaza, scuzați expresia, pe oricine și orice neplătind nimic din 2011 și până acum!!
Păi nu de aia e și la ANAF Sfânta Treime bre?
Sfânta Treime și Primaria Capitalei
Situația este cunoscută de toți primarii de la Gabriela Firea încoace iar prea puțin onorabila instituție a înregistrat peste optzeci de sesizări fără să dorească a aplica legea și asta doar grație binecuvântărilor Sfintei Treimi.
Fiecare nou primar ales venea cu același discurs de lupta împotriva corupției și de demolare în folosul bucureștenilor a construcțiilor ilegale.
Așa motivau schimbarea șefilor de direcții, etc etc dar în practică nu au făcut NIMIC!
Ba da! Au făcut! În cazul de față au refuzat să oblige la închiderea construcției ilegale, debranșarea utilităților și anularea contractelor basca niscaiva amenzi zdravene
Și bucureștenii îi votează de zor! Vorba Sfintei Treimi : cu cât mai mulți și mai prosti vor fi cei ce cred în lege și dreptate tot noi vom conduce România !
Dar de ce nu pleci decât să înduri toate aceste binefaceri SPP-iste?
Așa i-a fost pusă de mii de ori întrebarea sărmanului român din neam ce a dat un mareșal, un voluntar pentru eliberarea Basarabiei, un polițist înscris pe placa de marmură de la intrarea în IGPR, și care și-a plătit dările față de stat, și este un om încă liber și de bine moravuri
Răspunsul lui simplu a fost: pentru ca sunt ROMÂN!
Tu cititorule ce ești ROMÂN sau adept înfocat al SPP-ului?
ATENTIE: Articolul este un pamflet complet adevărat care ți se poate întâmpla oricui
Foarte bine punctat, total adevărat !
Rău, urât ce se întâmplă… autoritățile mânjite trebuie să aibă curajul și responsabilitate să își asume, greșelile și măgăriile… până nu se va întâmpla asta, vor fii doar niște găinari…
Întrebare la Radio Erevan:
Când vor fi instituțiile statului corecte și eficiente în România?
Răspuns:
În România, instituțiile au fost deja corecte și eficiente! V-ați născut târziu și nu ați mai apucat acele timpuri!
O analuza exhaustiva cu ale carui idei sunt total de acord
O analiza exhaustiva. Total de acird
Total adevarat
Șmecheria cu amenda care consfințește fărădelegea se aplica și pe vremea lui Ceausescu: îți puneai garaj lângă bloc, venea primăria și te amenda si-GATA-aveai garaj, nu mai avea nimeni ce să-ți facă ! Totul era pregătit dinainte, cu pile și șpăgi, evident. Ce se întâmplă acum este însă strigător la cer:Nesocotesti toate regulile, încalci toate normele de securitate, pui în pericol PERMANENT un cartier întreg, care stă cu sabia lui Damocles deasupra capului zi și noapte, se reclamă la „autorități”, cazul devine public- NIMIC-. ACUM TOTUL E PE FAȚĂ, NU SE MAI FEREȘTE NIMENI,e sfidare oficială!!! Din păcate e la toate nivelurile, așa se întâmplă când dai frâiele țării borfasilor. Dar să nu uităm că – într-un fel sau altul, tot noi i-am numit și /sau tolerat.
Foarte tare. Era de asteptat ca este ceva la mijloc. La mine in sctorul 1 a construit unu luand 1m din trotuar. Ce sa ne mai mire.
Totul are logică și este plauzibil. Reconcilierea națională este necesară, instituțiile statului să lucreze pentru cetățenii plătitori de taxe și impozite.
Foarte tare. Era de asteptat ca este ceva la mijloc. La mine in sctorul 1 a construit unu luand 1m din trotuar. Ce sa ne mai mire.
Foarte bine punctat! Din păcate corupția și șpaga ne definesc pe noi că popor. Ce e de făcut? Soluția ar fi poate să nu se fenteze legea. Cum ? Sancțiunile să fie aplicate tuturor celor care calcă pe bec.Cine greșește plătește, fără să se țină cont de apartenență politică, fără nepotisme etc.
citind articolul mi-a trecut prin minte finalul…,, pleacă tu”… scopul sicanelor de atâta timp… nu știu dacă,, spp’ ‘-ul invocat este sursa necazurilor sau descendenta,, sanatoasa”.. nimeni nu ia nimic cu el, dar da socoteala aici înainte de plecare… știu vorba ca,, pana la Dumnezeu te mănâncă sfintii” dar sunt convins în baza unor experiente anterioare ca nimic nu rămâne neplătit…