Prima pagină » Actualitate » Stare de asediu în Bagdad. Zeci de protestatari au luat cu asalt Guvernul și Palatul Prezidențial – FOTO, VIDEO

Stare de asediu în Bagdad. Zeci de protestatari au luat cu asalt Guvernul și Palatul Prezidențial – FOTO, VIDEO

29 aug. 2022, 17:18,
în Actualitate

În capitala irakiană Bagdad este instituită o stare de asediu după ce susținătorii politicianului irakian Muqtada Sadr au pătruns luni în Zona Verde din Bagdad. Zeci de susținători ai lui Muqtada Sadr au pătruns luni în zona verde a Bagdadului, la scurt timp după ce acesta și-a anunțat retragerea din politică. Poliția a folosit tunuri cu apă împotriva protestatarilor care au pătruns în zona verde, unde se află clădiri guvernamentale și ambasade străine. Oamenii au intrat în Palatul Prezidențial și în Guvern. Imaginile video postate de protestatari arată euforia celor prezenți la protest.

Anunțul lui Sadr a fost rapid întâmpinat cu furie din partea susținătorilor săi, care au luat cu asalt Palatul Republican, o clădire ceremonială din interiorul zonei verzi fortificate a clădirilor guvernamentale din Bagdad, care găzduiește biroul premierului.

Susținătorii, care se adunaseră la un protest încă de la sfârșitul lunii iulie în apropierea parlamentului irakian, s-au apropiat, de asemenea, de un contra-protest organizat de rivalii șiiți ai lui al-Sadr, ceea ce a condus la temeri privind o izbucnire a violențelor între cele două grupuri.

Stare de asediu în Bagdad

Între timp, armata a anunțat o stare de asediu în tot Bagdadul, care a intrat în vigoare la ora 15:30 (12:30 GMT).

De asemenea, observatorii irakieni raportează că în interiorul Zonei Verzi se folosește muniție reală.

La începutul zilei, Sadr a declarat că se retrage definitiv din politică.

„Mai devreme am decis că nu voi interveni în afacerile politice. Iar acum anunț retragerea mea definitivă (din politică) și închiderea tuturor instituțiilor (aparținând mișcării Sadr)”, a scris clericul pe Twitter.

Declarația, publicată luni pe Twitter, survine în contextul în care susținătorii săi au protestat timp de luni de zile, susținând apelul său la dizolvarea parlamentului irakian, care a cunoscut zece luni de blocaj, reprezentând cea mai lungă perioadă de timp în care Irakul a rămas fără guvern, și la organizarea de noi alegeri.

Între timp, premierul, comandantul-șef al forțelor armate, Mustafa Al-Kadhimi, a ordonat Consiliului de Miniștri să își suspende sesiunile până la noi ordine, pe fondul protestelor organizate de susținătorii lui Sadr.

SUA și alte state evacuează ambasadele

Oficiali americani sunt evacuați pe calea aerului din ambasada din Zona Verde din Bagdad, informează Al Arabya. De asemenea, mai multe misiuni diplomatice au primit ordin să evacueze Zona Verde din Bagdad, în timp ce protestatarii sadriști continuă să ocupe clădirile guvernamentale din Irak

Armata irakiană a declarat stare de asediu în Bagdad. Vehiculele cu personal al ONU și al ambasadelor străine părăsesc zona verde. Guvernul Irakian își suspendă toate ședințele.

Observatorii irakieni raportează că în interiorul Zonei Verzi este folosită muniție reală.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
George Simion, reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. „Oricare din noi poate fi următorul”
George Simion a reacționat după ce Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de procurorii DIICOT, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro. George Simion a transmis luni dimineață un mesaj pe rețelele sociale după ce Călin Georgescu a fost oprit în trafic și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde […]
George Simion, reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. „Oricare din noi poate fi următorul”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 septembrie 2026
21 septembrie 2026