Prima pagină » Economic Local » Starea de alertă din comunele din Iași a încetat! Ursoaica și cei doi pui din Ciohorăni nu au mai fost văzuți de o săptămână – FOTO/VIDEO

Starea de alertă din comunele din Iași a încetat! Ursoaica și cei doi pui din Ciohorăni nu au mai fost văzuți de o săptămână – FOTO/VIDEO

28 nov. 2023, 02:00, 2 ,
Raluca COSTIN în Economic Local

Ursoaica și cei doi pui din Ciohorăni nu au mai fost văzuți de o săptămână, astfel că autoritățile locale au ridicat restricțiile privind starea de alertă, însă sunt pregătite să intervină în orice situație. Animalele sălbatice au fost observate ultima dată la Miroslovești

Ursoaica și cei doi pui nu au mai fost văzuți de o săptămână în comunele din Iași. Autoritățile locale au fost în alertă în perioada în care urșii au fost observați în mai multe comune, însă au ridicat aceste restricții. Primarii sunt pregătiți să intervină în cazul în care este necesar.

„Urșii au plecat din zona noastră. Nu mai are rost să ținem alerta pentru că au trecut 48 de ore sau chiar mai mult de la ultima apariție. Nu mai sunt prezenți în zonă urșii, de aceea nu mai sunt în vigoare acele măsuri privind protecția cetățenilor. Ursoaica și cei doi pui au fost văzuți ultima dată pe la Miroslovești, săptămâna trecută. De atunci, nu au mai fost văzuți. Cred că și-au găsit o «pensiune» în pădure, să stea până la primăvară (n.r. – râde)”, spune Simion Ticu, primarul comunei Ciohorăni, unde au fost văzuți, prima dată, ursoaica și cei doi pui.

Prima apariție a animalelor sălbatice a fost în comuna Ciohorăni

Animalele sălbatice au încercat să intre în magazinul din sat într-o duminică, pe 12 noiembrie 2023, însă nu au reușit. Nu au făcut pagube materiale sau victime. Acestea au fost surprinse de camerele de supraveghere ale unui localnic. O ursoaică și doi pui au încercat să intre într-un magazin din comuna Ciohorăni, județul Iași. Primarul a sunat la 112, iar la fața locului au intervenit jandarmii și specialiștii de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași.

Ursoaica și cei doi pui din Ciohorăni nu au mai fost văzuți de o săptămână

Ursoaica și cei doi pui au intrat într-o unitate militară din comuna Mogoșești-Siret miercuri, 15 noiembrie 2023, iar după două zile ar fi fost văzuți în comuna Miroslovești. De atunci, nu au mai apărut nicăieri. În continuare, specialiștii în silvicultură trag un semnal de alarmă și atenționează populația cu privire la pericolul la care se expune, dacă nu respectă niște reguli. Astfel, trebuie să nu se apropie de ursoaică, să nu arunce cu obiecte în ea, să nu încerce să prindă puii, pentru că devine agresivă. Ieșenii trebuie să sune la 112, dacă văd animalele sălbatice.

Din comitetul de intervenție fac parte autoritatea locală, o echipă de jandarmi, un medic sanitar veterinar și un vânător. Pentru că ursoaica și cei doi pui din Ciohorăni nu au mai fost văzuți de o săptămână, autoritățile locale nu mai sunt în alertă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Ce s-a găsit lângă cadavrul Mădălinei Apostol. Detaliul tulburător descoperit în baie
Un detaliu tulburator a fost găsit lângă cadavrul Mădălinei Apostol. Moartea acesteia, la doar 40 de ani, a provocat un val de reacții în rândul celor care au cunoscut-o. Noi informații despre ultimele momente ale fostei vedete au apărut după ce apropiații au vorbit despre obiectul pe care femeia l-ar fi luat cu ea în […]
Ce s-a găsit lângă cadavrul Mădălinei Apostol. Detaliul tulburător descoperit în baie
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 septembrie 2026
15 septembrie 2026