Prima pagină » International » Statele Unite aduc sisteme THAAD şi baterii Patriot în estul Mediteranei, pentru a intimida jucătorii anti-Israel
Statele Unite aduc sisteme THAAD şi baterii Patriot în estul Mediteranei, pentru a intimida jucătorii anti-Israel

Statele Unite aduc sisteme THAAD şi baterii Patriot în estul Mediteranei, pentru a intimida jucătorii anti-Israel

22 oct. 2023, 15:20,
în International

Statele Unite ale Americii au anunţat sâmbătă seara o întărire a prezenţei lor militare în Orientul Mijlociu din cauza „escaladărilor recente ale Iranului şi forţelor sale complice” în regiune, transmit duminică AFP, dpa şi Reuters, scrie Agerpres.

Un sistem de apărare antirachetă la mare altitudine (THAAD), precum şi mai multe baterii de rachete sol-aer Patriot vor fi desfăşurate „în întreaga regiune”, a anunţat secretarul american al apărării, Lloyd Austin, într-un comunicat de presă.

Austin a adăugat că forţe militare „suplimentare” vor fi plasate în stare de „pre-desfăşurare”, pentru „a creşte gradul de pregătire şi capacitatea de a răspunde cât de repede este necesar”.

„Aceste măsuri vor consolida eforturile regionale de descurajare, vor spori protecţia forţelor americane în regiune şi vor contribui la apărarea Israelului”, a explicat Austin, precizând că va continua să „evalueze nevoile” dispozitivului american din regiune şi „va lua în calcul desfăşurarea de resurse suplimentare, dacă este necesar”.

Şeful Pentagonului a anunţat că a luat această decizie „după discuţii cu preşedintele (Joe) Biden”, dar nu a menţionat numărul de militari americani suplimentari care vor fi dislocaţi.

Trupele staționate în Mediterana

SUA are deja două portavioane şi grupuri de atac în estul Mediteranei şi circa 2000 de puşcaşi marini, a căror prezenţă se doreşte a acţiona ca factor de descurajare după atacul terorist comis în Israel de Hamas.

Peste 1.400 de oameni au fost ucişi pe teritoriul israelian de membri ai Hamas într-un atac fără precedent în 7 octombrie, în majoritate civili, care au fost împuşcaţi, arşi de vii sau mutilaţi în prima zi a atacului lansat dinspre Fâşia Gaza de gruparea militantă palestiniană, potrivit autorităţilor israeliene.

Potrivit armatei israeliene, aproximativ 1.500 de luptători Hamas au fost ucişi în contraofensiva care a permis Israelului să recâştige controlul asupra zonelor atacate.

În Fâşia Gaza, cel puţin 4.385 de palestinieni, majoritatea civili, au fost ucişi în bombardamentele necontenite efectuate ca represalii de către armata israeliană, potrivit Ministerului Sănătăţii local.

Reuters aminteşte că redesfăşurarea de echipament şi personal militar are loc la doi ani după ce administraţia Biden a retras sistemele de apărare antiaeriană din Orientul Mijlociu, invocând la acea vreme o reducere a tensiunilor cu Iranul.

Patriot, considerat cel mai performant sistem de apărare antiaeriană al SUA, este de obicei indisponibil, aliaţi din întreaga lume concurând pentru a-l obţine.

Sistemul THAAD dispune de un radar puternic. Desfăşurarea de către SUA a acestui sistem în Coreea de Sud, în 2016, a înfuriat China, care considera că ar putea supraveghea spaţiul său aerian.

De la izbucnirea conflictului dintre Israel şi militanţii Hamas din Gaza, s-a înregistrat o creştere a atacurilor împotriva forţelor americane în Irak şi Siria, aminteşte Reuters. Săptămâna trecută, o navă de război americană a doborât peste zece drone şi patru rachete de croazieră lansate de rebelii houthi din Yemen, susţinuţi de Iran.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului
Un român originar din Republica Moldova și stabilit în Italia a murit în condiții încă neelucidate, la doar 34 de ani, după ce a fost găsit dezorientat pe o stradă din provincia Lodi. Bărbatul urma să se căsătorească în perioada următoare, iar decesul său a șocat familia și comunitatea locală. Autoritățile italiene au deschis o […]
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 iulie 2026
21 iulie 2026