Statele Unite ale Europei generează isterie

Este un proiect mai vechi. Care acum prinde contur. Uniunea Europeană dispare, în mod cert, în forma pe care o cunoaștem astăzi. Fie se dizolvă pur și simplu, cu toate consecințele generate de acest dezastru, fie se consolidează. Și nu se poate consolida decât sub forma Statelor Unite ale Europei.

Cine s-a prăjit odată, și mai ales cine s-a prăjit de mai multe ori, suflă și-n iaurt. Românii au intrat târziu în Uniunea Europeană. Și au fost membrii într-o perioadă dominată, la început, de Germania, care era pe cale să construiască un nou Reich și după declanșarea războiului din Ucraina, o Europă slabă, în disoluție. Dar în care, statelor mai slabe și mai puțin integrate, cum este România, l-i s-a răpit mult din suveranitate. Și care astfel au fost supuse jafului. Această stare de lucruri a generat două consecințe în planul psihologiei colective:

În primul rând, din ce în ce mai mulți români au devenit conștienți că nu-și pot proteja resursele și respectiv interesele, decât în condițiile în care recuperează componente esențiale ale suveranității pierdute. Așadar, crește curentul suveranist, avem deja două blocuri de partide de acest fel și, în consecință, cresc și procentele electorale atribuite acestei mișcări. Dar, atenție, mișcări de tip suveranist, mai mult sau mai puțin pronunțate, există și în alte state europene. A doua consecință în planul psihologiei colective este teama, uneori irațională, legată de perspectiva creării Statelor Unite ale Europei. Pentru ca asta presupune adoptarea unei Constituții, care în linii mari este deja scrisă. Iar o asemenea Constituție are drept consecință faptul că toate statele, deci inclusiv România, urmează să cedeze componente importante ale suveranității în beneficiul unei suveranități colective. Este această perspectivă cu adevărat înspăimântătoare?

Se aud proteste din toate direcțiile, dar mai ales din tabăra suveraniștilor. Aceste proteste, aceste semnale de alarmă sunt instinctive, deci mai puțin raționale și, uneori, de-a dreptul isterice. Există o frică aproape atavică că o Constituție europeană ne confiscă și mai multă suveranitate și ne face și mai dependenți de capitalul unor state partenere, dar nu neapărat prietenoase. Oare așa stau lucrurile?

Realitatea este că Uniunea Europeană nu mai are de mult timp o dinamică proprie, accelerată de dezvoltare, că nu reușește să se înșurubeze cu suficientă forță pe cele mai importante piese comerciale ale lumii, că nu are o politică externă coerentă și puternică, iar în materie militară, e ca și inexistentă. Deci, vulnerabilă. Și de asemenea, vulnerabilă sub aspect energetic. Dacă nu se revigorează, Uniunea Europeană dispare, iar costurile destrămării vor fi uriașe. Prin urmare, nu există decât o soluție diametral opusă.

Soluția de supraviețuire, soluția prin care această uniune de state poate deveni cu adevărat puternică, este tocmai proiectul de care se tem cei mai mulți dintre eurosceptici. Ce ar putea însemna Statele Unite ale Europei? În esență, este adevărat, adoptarea unei constituții prin care fiecare stat membru urmează să cedeze mai multă suveranitate unei suveranități colective. Dar o asemenea cedare se poate face în mod echitabil fără a dezavantaja unele state în beneficiul altora. Am putea funcționa în baza unei legislații federale, nediscriminatorii și, desigur, după modelul Statelor Unite ale Americii, fiecare componentă va putea, în anumite limite, să promoveze o legislație proprie. Pentru a susține, așa cum se cuvine, interesele locale.

În mod clar, sunt suveranist. În mod la fel de clar și de răspicat, mă pronunț constant împotriva discriminărilor de orice fel la care este supusă România. Inclusiv în ceea ce privește instituții fundamentale, cum sunt Biserica, Cultura, Familia. Sunt suveranist, dar nu sunt nici absurd și nici panicat. Ca atare, cu circumspecție, cu precauție, voi susține proiectul Statelor Unite ale Europei.