Prima pagină » Actualitate » Staţiunile montane din Europa îşi reduc drastic activitatea. Vacanţele la munte, anulate una după alta
Staţiunile montane din Europa îşi reduc drastic activitatea. Vacanţele la munte, anulate una după alta

Staţiunile montane din Europa îşi reduc drastic activitatea. Vacanţele la munte, anulate una după alta

10 ian. 2023, 12:00,
în Actualitate

Vremea caldă, dar și lipsa ninsorii de la început de an au forțat stațiunile montane din Europa să își reducă drastic activitatea. În Franța, Italia, Elveţia şi Austria una din două pârtii a fost închisă, iar hotelierii spun că rezervările pentru vacanțele la munte sunt anulate una după alta. Condițiile meteo au dus și la anularea mai multor competiții de iarnă, transmite AFP, citat de Agerpres.

În Austria, una dintre cele mai căutate destinații de iarnă, zeci de staţiuni de schi s-au închis în lipsa zăpezii. Altele funcționează la capacitate redusă, iar pentru momentul, potrivit președintelui Asociaţiei Hoteliere Walter Veit, situaţia rezervărilor rezistă cu bine în contextul crizei. Descurajați de zăpada extrem de puțină din acest sezon, numărul schiorilor care aleg vacanțe de o zi a scăzut, însă, considerabil.

În Franţa, potrivit asociaţiei Domaines skiables de France (DSF), care reprezintă firmele ce exploatează aproximativ 250 de staţiuni de schi, mai puţin de jumătate din piste erau deschise săptămâna trecută. Mai multe competiții de iarnă au fost anulate din cauza condițiilor meteo, printre ele și cea de-a patra etapă a cursei auto E-Trophée Andros, care trebuia să se desfăşoare la Tignes (Savoia) în perioada 13-14 ianuarie. Totodată, și ediția cu numărul 39 a cursei de sănii trase de câini „Retordica”, programată pentru weekend, a fost anulată, în timp ce Cupa Mondială Telemark este posibil să fie amânată pentru februarie.

Și în Elveţia, aproape jumătate din cele 240 de domenii schiabile au fost forţate fie să își închidă, fie să își reducă drastic activitatea. Dacă staţiunile aflate la altitudini de peste 2.000 de metri profită de frigul de la începutul sezonului, staţiunile situate la o altitudine mai mică au de suferit. Comparativ cu alți ani, numărul trecerilor prin instalațiile pe transport pe cablu a scăzut cu 10%, în perioada cuprinsă între sfârşitul lunii noiembrie şi sfârşitul lunii decembrie.

„Turiştii elveţieni nu doresc să meargă la munte din cauza ploilor, a temperaturilor de primăvară şi a lipsei zăpezii”, spune Suisse Tourisme, în primul său bilanţ.

În Italia, staţiunile din Dolomiţi, nordul ţării, au putut rămâne deschise datorită ninsorilor din decembrie, dar şi a utilizării tunurilor de zăpadă. În schimb, în staţiunile din Apenini, centru, sezonul de schi a fost compromis. Nu a nins, iar clima blândă a împiedicat administratorii de pârtii de acolo să producă zăpadă artificială.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Lovitură pentru Eugen Tomac! PNL îi întoarce spatele și refuză să voteze Guvernul în Parlament
Partidul Național Liberal a decis să nu susțină Cabinetul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, într-o ședință a Biroului Politic Național desfășurată joi, 11 iunie. Hotărârea a fost adoptată în unanimitate, iar parlamentarii liberali au primit mandat să nu participe la votul de învestitură al Executivului. Potrivit deciziei conducerii partidului, aleșii PNL vor fi prezenți […]
Lovitură pentru Eugen Tomac! PNL îi întoarce spatele și refuză să voteze Guvernul în Parlament

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 iunie 2026
12 iunie 2026