Prima pagină » International » Statul german încă plătește serviciile de înfrumusețare pentru fostul cancelar Angela Merkel
Statul german încă plătește serviciile de înfrumusețare pentru fostul cancelar Angela Merkel

Statul german încă plătește serviciile de înfrumusețare pentru fostul cancelar Angela Merkel

09 aug. 2023, 17:40, 1 ,
în International

Deși nu mai este cancelarul Germaniei din 2021, Angela Merkel încă își plătește coafura și machiajul din bani publici. De când a părăsit scena politică a cheltuit 55.000 de euro pentru serviciile de înfrumusețare, arată documentele obținute de Tagesspiegel, citat de POLITICO.

Chiar dacă a părăsit funcția supremă a Germaniei în urmă cu aproape doi ani, Merkel a continuat să factureze nu mai puțin de 55.000 de euro, după ce a angajat un stilist care se ocupă de coafură și machiaj, care lucrează și ca designer de modă.

Cancelaria plătește coafura și machiajul lui Merkel atât pentru evenimentele publice, cât și pentru cele private, potrivit documentelor obținute de Tagesspiegel.

Până acum, Merkel a decontat 17.200 de euro în 2023, în timp ce anul trecut a avut o factură de 37.780 de euro pentru aceste servicii.

„Asumarea costurilor este legată de îndeplinirea sarcinilor oficiale continue, indiferent dacă acestea sunt publice sau nu”, a declarat cancelaria germană pentru Tagesspiegel.

Costurile ridicate ale serviciilor de coafură și machiaj ale oficialilor germani au stârnit unele critici în trecut, președintele Asociației Contribuabililor, Reiner Holznagel, afirmând că sumele cheltuite ar trebui „reduse la minimul necesar și, când existe dubii, plătite în mod privat”.

Și Olaf Scholz e mână largă

Nici actualul cancelar german Olaf Scholz nu face economie la cheltuielile pentru ieșirile sale publice, potrivit Tagesspiegel. Până acum, în acest an, reprezentanții cancelariei au cheltuit 21.808 euro pentru cheltuieli cu coafura și machiajul, în timp ce în 2022 suma a ajuns la 39.910 euro.

Potrivit unei anchete parlamentare de la începutul acestui an, cheltuielile pentru fotografi, coafeze și make-up artiști au crescut la aproximativ 1,5 milioane de euro în primul an de când Olaf Scholz a preluat puterea, în 2022.

Suma a fost cu aproape 80% mai mare decât în 2021, ultimul an al guvernului Merkel.

Liderul landului Bavaria, Markus Söder, a fost în centrul atenției săptămâna trecută când presa a relatat că biroul său a cheltuit aproape 180.000 de euro pe fotografi independenți numai în 2022. La această suma s-au adăugat încă 36.000 de euro pe an pentru un fotograf angajat permanent.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat în confruntări cu jandarmii, iar președintele României, Nicușor Dan, a condamnat violențele. Sute de fermieri și crescători de animale s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, pentru a-și exprima nemulțumirile legate de situația din agricultură și zootehnie. Manifestația a devenit violentă în mai multe momente […]
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 septembrie 2026
17 septembrie 2026