Premierul României, Ilie Bolojan, a anunțat luni, 21 iulie 2025, într-o intervenție televizată, că Executivul analizează posibilitatea de a interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul public. Potrivit acestuia, aproximativ 10.000 de persoane se află în această situație, în care primesc atât pensie, cât și leafă de la stat.
Aproape 10.000 de angajați la stat cumulează pensia cu salariul
Ilie Bolojan a subliniat că în perioada următoare vor urma inevitabile reduceri de personal în anumite instituții publice și, din punctul său de vedere, ar fi mai „corect, din punct de vedere moral”, ca aceia care pleacă din sistem să fie persoanele deja pensionate anticipat, și nu tinerii aflați la început de drum profesional.
„Cred că în condiţiile în care, în anumite instituţii, se vor face reduceri de personal – şi acest lucru îl văd ca inevitabil în perioada următoare – ar fi cel puţin mai corect, din punct de vedere moral, ca cel care pleacă să fie un om care deja beneficiază de un câştig, de o pensie, ca urmare a pensionării anticipate, în loc să plece, să spunem, un tânăr care ar putea să rămână acolo. Şi vom analiza această posibilitate de a adopta o măsură care să interzică cumulul pensiei cu un salariu în sectorul public”, a declarat premierul.
Întrebat dacă are în vedere o astfel de interdicție clară privind cumulul pensie-salariu, Bolojan a spus că orice măsură trebuie să fie atent fundamentată și să respecte cadrul legal.
„Trebuie să ne asigurăm că astfel de măsuri respectă deciziile Curţii Constituţionale şi rămân în picioare. Altfel, dacă faci măsurile şi după aceea verifici, rişti să fie anulate şi nu mai ai niciun fel de credibilitate când se întâmplă astfel de decizii. Şi eu nu sunt adeptul să facem declaraţii sau lucruri de formă, ci să analizăm şi, atunci când se ia o decizie în sensul acesta, să o ducem până la capăt”, a menționat Bolojan.
Premierul a evitat să ofere o cifră exactă privind numărul celor care beneficiază simultan de pensie și salariu de la stat, dar a estimat că sunt aproximativ 10.000 de persoane aflate în această situație.
„Nu aş vrea să ofer nişte date, dar cred că sunt la nivelul a 10.000 de persoane în această situaţie”, a spus prim-ministrul României.
În privința perspectivelor economice, Bolojan a avertizat că nu trebuie create așteptări nerealiste și că efectele reformelor aflate în derulare nu se vor vedea imediat.
„Ştiu că ar trebui să le spun nişte lucruri românilor dătătoare de speranţe de pe o zi pe alta, dar nu o să o fac, ştiind că această situaţie dificilă nu poate fi rezolvată de pe o lună pe alta”, a mai adăugat premierul.
El consideră că doar menținerea unui ritm susținut de reforme și o stabilitate politică reală ar putea produce efecte vizibile începând cu anul viitor.
„Dacă vom ţine ritmul în care vom lua aceste măsuri – creşteri de venituri, reduceri de cheltuieli, eliminarea risipei, accesarea de fonduri europene, măsuri de bună guvernare care să genereze comportamente corecte, descentralizarea multor decizii către autorităţile locale şi politici economice care să genereze din nou creştere – asta înseamnă că, dacă ţinem un ritm bun, menţinem o stabilitate politică, abia de anul viitor o să se înceapă să se vadă aceste efecte şi vom putea să ne gândim la ieşirea din această perioadă dificilă. Aceasta este realitatea din punctul meu de vedere”, a conchis Bolojan.
Subiectul cumulului pensie-salariu a fost discutat și în guvernările anterioare, însă până acum nu a fost implementată o măsură clară și generală de interzicere. Declarațiile premierului vin în contextul în care autoritățile pregătesc un nou val de restructurări în sectorul public, iar nevoia de eficientizare bugetară este una presantă.
când s-a tăiat de la pensionari (10% cass )a fost decizie la secundă , acum la cumulul pensiei cu salariul (să vedem pe cine deranjăm ,să vedem câte sinecuri sunt in situația asta ,etc, ) ăsta este modul de a acționa al politicianului român ! cu siguranță nu se v-aintâmpla nimic in sensul interzicerii acestui cumul ! este mai ușor să plătească nevinovații !
alegeri anticipate!