Prima pagină » Eveniment-Social » Studenți ai USAMV implicați în afaceri inovative cu plante aromatice 
Studenți ai USAMV implicați în afaceri inovative cu plante aromatice 

Studenți ai USAMV implicați în afaceri inovative cu plante aromatice 

12 nov. 2020, 17:44,
în Eveniment-Social

Constantin Straton, masterand al Facultății de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași (USAMV), alături de fratele său, Lucian, aflat în anul I, la specializarea Biotehnologii agricole dezvoltă una dintre cele mai inedite și inovative afaceri din Iași cu ajutorul plantelor aromatice. Împreună, cei doi tineri cultivă specii rare de plante aromatice atât la ghiveci cat și în câmp, pe care ulterior le livrează ca atare sau sub formă de ceaiuri, condimente sau sosuri. Tinerii antreprenori cultivă specii care nu se mai găsesc nicăieri în România, precum menta montană, dar și varietăți inedite ale busuiocului, cu mai multe arome, de fragi, citrice sau ciocolată.

Afacerea a fost demarată încă din anul III de studiu, ideea venindu-i lui Constantin după ce a învățat câteva lucruri despre obținerea culturilor profitabile pe suprafețe restrânse de teren, prima plantă aromatică fiind cultivată chiar pe balcon.

”În anul doi de facultate, am cultivat primele plante de busuioc în propriul balcon și, observând că astfel de condiții sunt pretabile cultivării plantelor aromatice la ghiveci, am făcut un plan prin care să transformăm această activitate într-o afacere profitabilă”, a povestit Constantin Straton.

Unde pot fi folosite plantele aromatice

Deoarece plantele aromatice pot fi folosite atât în industria cosmetică, farmaceutică, alimentară, dar și în domeniul HoReCa, tinerii au testat piața, la început, cu 150 de ghivece, iar răspunsul a fost mulțumitor, fapt care i-a determinat să achiziționeze primul solar. Semințele folosite de tinerii studenți sunt achiziționate atât de pe plan național, de la producători de semințe, de la Banca de Gene Suceava, dar și din alte țări precum Germania, Franța, Mexic, Filipine.

”Substratul pe care îl folosim noi este unul cu o calitate deosebită, utilizăm tot ce este necesar pentru ca planta să fie sustenabilă o mai mare perioadă de timp, să se dezvolte foarte frumos și să nu reziste doar o săptămână sau două. În momentul de față, avem două solarii destinate culturii de plante aromatice la ghiveci, dar și 1000 de metri pătrați de cultură neprotejată, unde cultivăm și procesăm plante aromatice pentru a obține produse cum sunt: ceaiurile, condimentele sau sosurilor”, a mai spus Constantin Straton.

Produse inovative, unice pe piața din Iași

Produsele inovative, unice pe piața ieșeană constau în peste 15 varietăți de busuioc, peste 8 varietăți diferite de mentă, cu mai multe arome, de fragi, citrice, ciocolată.

”Ne putem lăuda cu menta montană care nu se mai găsește nicăieri în România, mai cultivăm o clonă de tarhon franțuzesc, o plantă adusă din America, care de asemenea nu se găsește pe plan local, fiind singurii care producem această plantă aromatică. Folosim plantele aromatice cultivate în câmp pentru a dezvolta și alte produse. Facem ceaiuri cu plante aromatice și fructe de la producătorii locali, deshidratate tot de către noi, și ambalate. Condimente uscate, la râșnite, la plicuri și sosuri picante, avem și ardei iuți la ghiveci, multe soiuri printre care și cel mai iute din lume. Practic, tot ce cultivăm în scopul acesta putem deriva în multe alte produse. Ne propunem ca pe viitor să dezvoltăm o gamă cât mai vastă de produse inovative care să aibă la bază conceptul de consum sănătos și local”, a transmis Lucian Straton, studentul antreprenor.    

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 iunie 2026
28 iunie 2026