Prima pagină » Local » Studenții au depus plângere penală împotriva Ligiei Deca: blochează reducerile la transportul local în comun
Studenții au depus plângere penală împotriva Ligiei Deca: blochează reducerile la transportul local în comun

Studenții au depus plângere penală împotriva Ligiei Deca: blochează reducerile la transportul local în comun

05 oct. 2023, 18:11,
în Local

Liga Studenților (LS IAȘI) a depus o plângere penală la DNA – structura centrală împotriva ministrului Educației, Ligia Deca, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu pentru faptul că amână de peste 3 luni elaborarea și adoptarea metodologiei prin care studenții să beneficieze de reducerea de 90% la transportul local în comun reglementată de noua lege a învățământului superior, blocând totodată și alocarea de fonduri către universități, astfel încât studenții din România sunt obligați să-și achiziționeze titlurile de călătorie la preț întreg de la operatorii de transport public local. Mai mult, studenții de la universitățile private nu se mai bucură de acest drept în mod practic, întrucât acestea sunt excluse de la finanțarea acestor beneficii prin noua lege.

Deși unele universități și unități administrativ-teritoriale au început, din fonduri proprii, să suplimenteze doar parțial plata abonamentelor, asta nu suplinește obligația Ministerului Educației de a finanța, în conturile universităților, plata pentru transportul local în comun al studenților.

Pe vechea Lege a Educației nr. 1/2011 studenții beneficiau de o reducere de 50% la toate titlurile de călătorie la transportul local în comun, subvenția fiind suportată de către autoritățile locale. În prezent, titlurile de călătorie reduse cu 50% pentru studenți nu mai pot fi achiziționate de la niciun operator de transport public local.

Pe noua lege Deca-Iohannis nr. 199/2023 studenții beneficiază de o reducere de 90%, însă fondurile trebuie alocate universităților de către Ministerul Educației, conform art. 149 alin. 2 lit. g). Până în momentul nu față, neexistând de trei luni de zile nici metodologie, nici alocare bugetară, unele universități au început să finanțeze parțial aceste abonamente, din fonduri proprii, fără să aibă vreo obligație legală în acest sens, încercând doar să ușureze pentru o mică parte dintre studenți problemele create de Ministerul Educației.

„La propunerea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), structură federativă pe care chiar doamna Ligia Deca a condus-o și a nășit-o, Ministerul Educației, respectiv PSD, PNL și UDMR, prin noua lege, au lăsat toți studenții din România la început de an universitar fără posibilitatea reală de a beneficia de reduceri la transportul local în comun, dreptul de reducere 90% fiind în momentul de față doar pe hârtie. Sperăm că doamna Deca este mulțumită de problemele pe care le-a creat studenților consultându-se doar cu reprezentanții organizației pe care a prezidat-o și ignorând orice altă organizație în procesul de consultare cu privire la legea învățământului superior! A venit timpul să răspundă juridic și politic pentru dorința ei de monopol asupra societății civile din zona ei de educație și pentru greșelile făcute din pura ignorare a vocilor critice! Datorită caracatiței de asociații pe care a ajuns să o controleze doamna Deca, Liga Studenților rămâne singura organizație studențească care a criticat deschis proiectul România Educată și care s-a opus constant noilor modificări legislative” a declarat Toma Tataru, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 iulie 2026
24 iulie 2026