National

Studenții TUIASI pot să plătească integral toate taxele online, pe o platformă dezvoltată de specialiștii universității

Publicat: 07 apr. 2021
Universitatea Tehnică
Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași

 

Studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași vor putea să își plătească integral online toate taxele de școlarizare, care țin de activitatea didactică, cât și taxele din campus, pe platforma taxe.tuiasi.ro. Sistemul a fost realizat integral de specialiștii TUIASI de la Direcția de Informatizare și Comunicații Digitale și Biroul de Informatizare, coordonați de Prorectoratul Informatizare și Comunicații Digitale.

Platforma le va fi utilă studenți pentru a-și plăti, lunar, căminul, fără a se mai deplasa la un punct de plată, dar și pentru cei care sunt la taxă să își achite taxa anuală de școlarizare, în tranșele corespunzătoare. Există însă și o serie de plăți care pot fi făcute în sprijinul activității didactice, pentru a evita cozile de la casierie sau de la bănci: taxe de reexaminare, de reînmatriculare, de înscrierea după întreruperea studiilor sau de refacere a activității didactice. Toate sunt disponibile și pot fi consultate pe platforma taxe.tuiasi.ro.

„Am dezvoltat integral sistemul intern și am creat două platforme. Pe de o parte avem portalul de taxe prin care studenții pot să realizeze plata tuturor taxelor care țin de activitatea didactică și cele din campus, iar pe de altă parte avem un alt portal intern, prin care cei care administrează centrele de cost – facultăți, cămine din campus etc. – pot să vadă în timp real toate plățile fără să mai aștepte să vină de la bănci confirmările că s-au încasat banii”, a declarat Marius Șutu, director al Direcției de Informatizare și Comunicații Digitale de la TUIASI.

Acesta explică faptul că avantajul unui astfel de sistem este acela că administratorii de la facultăți sau cei de la cămine pot vedea în timp real când a fost plătită o taxă, fără a aștepta confirmări suplimentare de la unitățile bancare. Astfel, un student care avea o taxă restantă care nu i-ar fi permis să intre într-un examen poate să o facă chiar și cu câteva minute înainte, iar de la secretariat primește confirmarea că plata a fost făcută. 

„Este încă un pas pe care îl realizează universitatea către obiectivul nostru de digitalizare a activității. Ne propunem ca în perioada următoare să transformăm cât mai multe dintre fluxurile și procesele desfășurate de universitate, atât în zona academică, dar și în cea administrativă, în servicii digitale. Este un pas mic, dar important, fiindcă presupune mai puțină interacțiune fizică directă în acest context pandemic, timpi de așteptare reduși și mai puțină aglomerație la punctele de plată”, a declarat conf. univ. dr. ing. Simona Caraiman, prorector responsabil cu informatizarea și comunicațiile digitale la TUIASI.

Demersurile de implementare au demarat de la începutul anului universitar, în paralel cu celelalte proiecte desfășurate de către specialiștii TUIASI. În cadrul Biroului de Informatizare, spre exemplu, la proiectele universității lucrează și șase studenți, care urmează un program de internship, de la Facultatea de Automatică și Calculatoare și de la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației. 

În prezent, la Direcția de Informatizare și Comunicații Digitale sunt în lucru mai multe proiecte. Unul dintre acestea vizează o aplicație de intranet prin care secretariatele facultăților TUIASI pot să actualizeze în sistemul de identități digitale al universității informații despre studenți în timp real. Un alt proiect, demarat chiar cu studenții care urmează proiecte de internship, vizează evaluarea cadrelor didactice de către studenți: un sistem digital, accesibil pentru toți studenții, care pot evalua anonim profesorii de la disciplinele pe care le studiază. 

În perioada aceasta, însă, se lucrează intensiv la finalizarea platformei care să permită integral admiterea online, proiect lansat la TUIASI în 2017, în care viitorii studenți se pot înscrie cu o singură taxă și un singur dosar la toate facultățile.





Adauga un comentariu