Prima pagină » Actualitate » STUDIU: Testarea masivă reduce infecția cu 50%, cu școlile şi afacerile deschise. Prin lockdown a scăzut cu doar 30%
STUDIU: Testarea masivă reduce infecția cu 50%, cu școlile şi afacerile deschise. Prin lockdown a scăzut cu doar 30%

STUDIU: Testarea masivă reduce infecția cu 50%, cu școlile şi afacerile deschise. Prin lockdown a scăzut cu doar 30%

24 mart. 2021, 09:49,
în Actualitate

Un studiu publicat recent în revista Science relevă că măsura testării în masă poate furniza un instrument valoros pentru controlul pandemiei. În suportul acestei idei se invocă faptul că derularea a două serii de teste rapide antigen în mai multe județe din Slovacia, cei depistați pozitiv fiind izolați, a contribuit la scăderea prevalenţei infecţiei cu peste 50% într-o săptămână, în vreme ce şcolile şi locurile de muncă au rămas deschise.

”Chiar dacă este imposibil să diferenţiem cu exactitate care a fost contribuţia măsurilor de control, respectiv a testării în masă”, spun autorii, ”testarea în masă este foarte probabil să fi avut un efect substanţial”, arată modelarea cercetătorilor slovaci, descrisă în studiul din Science.

În comparaţie cu închiderea şcolilor şi a tuturor afacerilor non-esenţiale, care a avut un efect economic fără precedent la nivel global, campaniile de testare în masă pentru SARS-CoV-2 – care pot fi aplicate şi atunci când şcolile şi afacerile rămân deschise – sunt o cale alternativă de a identifica şi ţinti persoanele contagioase, fără a adăuga poveri excesive pe cele care nu sunt infectate.

În octombrie şi noiembrie 2020, pentru a identifica la scară largă cazurile de COVID şi pentru a reduce rapid transmisia, pentru a uşura restricţiile carantinei, Slovacia a folosit testele rapide antigen într-o campanie implementată la nivelul întregii populaţii.

În etapa-pilot şi în două runde ale testării naţionale, în judeţele cu rată mare de infectare, au fost efectuate peste 5 milioane de teste rapide antigen.

Mai mult de 50.000 de cazuri au fost depistate astfel.

Combinând rezultatele fazei-pilot cu ale celor două runde de testare, cercetătorii au estimat că fiecare rundă a testării în masă a redus cu aproximativ 56% prevalenţa infecţiei.

În cele 41 de judeţe cu două runde de testare masivă, prevalenţa infecţiei s-a redus cu 81% în două săptămâni. Modelările matematice realizate de cercetători sugerează că reducerile observate nu ar putea fi explicate exclusiv prin măsurile de control al infecţiei, ci au necesitat, cu certitudine, impactul adiţional al izolării tuturor celor depistaţi pozitiv prin testare.

”Natura observaţională a acestui studiu face dificil să separăm efectele campaniilor de testare în masă de alte intervenţii non-farmaceutice introduse în aceeaşi perioadă”, spun autorii. ”Cu toate acestea, o scădere cu mai mult de 50% a prevalenţei infecţiilor într-o săptămână este uimitoare, mai ales că şcolile şi principalele afaceri au rămas deschise”. Prin comparaţie, un lockdown de-o lună, în noiembrie 2020, în Marea Britanie a scăzut cu 30% prevalenţa infecţiei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Tatăl Valentinei Tănăsie, Petre Tănăsie, este cunoscut în Filiași pentru activitatea sa muzicală, în timp ce sora victimei, Eliza Tănăsie, activează în domeniul înfrumusețării și a colaborat cu persoane cunoscute din industria muzicală. Moartea Valentinei Ioana Tănăsie a provocat o puternică reacție în comunitatea din Filiași, orașul din județul Dolj de unde era originară tânăra. […]
Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
25 septembrie 2026
25 septembrie 2026