Prima pagină » International » Summitul NATO de la Madrid a început. Ce decizii istorice se vor lua
Summitul NATO de la Madrid a început. Ce decizii istorice se vor lua

Summitul NATO de la Madrid a început. Ce decizii istorice se vor lua

29 iun. 2022, 09:16,
în International

Războiul din Ucraina va fi miercuri în centrul summitului NATO de la Madrid, unde mai mult de 40 de şefi de state şi guverne se reunesc pentru a discuta viitorul Alianţei, la care Suedia şi Finlanda se vor putea alătura după ridicarea veto-ului Turciei, informează AFP.

„Summitul de la Madrid va fi unul esenţial” pentru viitorul NATO, a declarat marţi secretarul general al Alianţei atlantice Jens Stoltenberg, la deschiderea acestei întâlniri de mult planificată, ale cărei mize au fost sporite de invazia rusă a Ucrainei.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus, înaintea summit-ului NATO de la Madrid, că Alianța urmărește foarte atent modul în care evoluează amenințarea nucleară. El a spus că întreaga lume se va schimba, dacă va începe un război nuclear.

”Trebuie să fim foarte atenți la amenințarea nucleară. Dacă această se schimbă, atunci întreaga lume se schimbă”, a spus Jens Stoltenberg.

La Summit-ul NATO de la Madrid se rescrie Conceptul Strategic – un document care va stabili prioritățile Alianței Nord Atlantice pentru următorii 10 ani. Noul concept va trata China drept o preocupare de securitate, pentru prima dată în istoria alianței.

„Vom cădea de acord asupra unui pachet cuprinzător de asistență pentru Ucraina, pentru a-i ajuta să-și protejeze dreptul la autoapărare. Este extrem de important să fim pregătiți să oferim în continuare sprijin pentru că Ucraina se confruntă cu un act de brutalitate la care nu am mai asistat în Europa de la Al Doilea Război Mondial”, a declarat Secretarul General, Jens Stoltenberg.

Volodimir Zelenski va vorbi la summitul NATO de la Madrid, prin videoconferință

Invitat să participe la discuţii, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va vorbi de două ori prin videoconferinţă, în timp ce Kievul continuă să ceară mai multe livrări de arme de la partenerii săi.

Ţările NATO, care deja un furnizat miliarde de dolari ajutor Kievului, vor conveni la Madrid „un program de asistenţă complet pentru Ucraina pentru a o ajuta să-şi respecte dreptul la legitimă apărare”, a promis marţi Jens Stoltenberg.

„Este extrem de important să fim gata să continuăm să ne oferim sprijinul, deoarece Ucraina se confruntă astăzi cu o brutalitate pe care nu am mai văzut-o în Europa de la al Doilea Război Mondial”, a îndemnat el.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut Alianţei un „mesaj de unitate şi forţă” după o întâlnire a G7 din Germania, organizată înaintea summitului NATO.

„Rusia nu poate şi nu trebuie să câştige” războiul, a insistat el.

La rândul său, premierul britanic Boris Johnson va cere miercuri tuturor ţărilor Alianţei să îşi mărească cheltuielile militare ca răspuns la invazia rusă, pentru a „restabili descurajarea şi asigura apărarea în deceniul următor”, potrivit Downing Street.

În afară de Ucraina, miercuri ar trebui să fie o oportunitate pentru NATO de a adopta noul său „concept strategic”, prima revizuire a foii de parcurs din 2010, care ar trebui să evoce pentru prima dată provocările puse de China.

De asemenea, va fi o oportunitate de lansare a procesului de aderare pentru Finlanda şi Suedia, care au decis să adere la NATO ca reacţie la ofensiva lansată de Rusia în Ucraina pe 24 februarie, ăncheind o tradiţie îndelungată de neutralitate.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO PSD suspendă negocierile cu Adrian Veștea după decizia PNL. Formarea noului Guvern intră într-o etapă incertă
PSD a suspendat negocierile programate cu Adrian Veștea după ce PNL i-a cerut premierului desemnat să își depună mandatul. Negocierile pentru formarea noului Guvern sunt blocate, iar șansele unei majorități parlamentare sunt puse sub semnul întrebării. Scena politică traversează un nou episod tensionat după ce Partidul Social Democrat a decis să suspende pentru moment discuțiile […]
PSD suspendă negocierile cu Adrian Veștea după decizia PNL. Formarea noului Guvern intră într-o etapă incertă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 iunie 2026
16 iunie 2026