Prima pagină » Razboi în Ucraina » Sună alarmele în Kiev. Oraşul e sub asediu. Urmează noaptea cea mai lungă
Sună alarmele în Kiev. Oraşul e sub asediu. Urmează noaptea cea mai lungă

Sună alarmele în Kiev. Oraşul e sub asediu. Urmează noaptea cea mai lungă

27 feb. 2022, 22:00,
în Razboi în Ucraina

În Kiev sună alarmele. Oraşul e sub asediu şi urmează o noapte lungă, poate ultima a actualului regim care a uimit întreaga lume prin îndârjirea cu care au luptat şi luptă împotriva cotropitorilor ruşi.

Vitali Klitscho, primarul Kievului și fost campion mondial de box la categoria grea, a descris capitala Ucrainei ca fiind la un pas de o catastrofă umanitară, dar a îndemnat locuitorii să îşi menţină speranţa şi unitatea.

„Ne aflăm la granița unei catastrofe umanitare”, a declarat el duminică pentru Associated Press, în timp ce în oraș continua starea de asediu care, potrivit lui, permitea autorităților să vâneze „sabotori” pe străzi.

„În acest moment, avem electricitate, avem apă și încălzire în casele noastre. Dar infrastructura este distrusă pentru a livra alimente și medicamente”, a spus primarul, citat de The Guardian.

„De aceea, mesajul pentru toată lumea este: Susțineți Ucraina împreună … Suntem puternici”, a spus el: „fiecare ucrainean este mândru că este independent, mândru că este ucrainean și suntem mândri că avem propria noastră țară”.

În urma răspândirii unei dezinformări, primarul Kievului a dezminţit că oraşul ar fi încercuit.

„Publicațiile ruse online au difuzat informații cu referire la mine că Kievul ar fi înconjurat și evacuarea oamenilor este imposibilă. Și este ciudat că canalele de telegramă ucrainene au început să o răspândească…

Nu crede minciuni! Aveți încredere în informații numai din surse oficiale.”, a transmis Vitali Klitscho.

Deşi s-au stabilit discuţii de pace, lucrurile nu s-au calmat în Kiev. Surse foarte bine informate vorbesc de un alt plan în această noapte, al lui Vladimir Putin. Una este să negociezi când nu ai reuşit să capturezi niciun oraş major şi alta să discuţi după ce ai capturat capitala şi, poate, să ai preşedintele şi guvernul captiv.

În Kiev sună sirenele şi asta nu e întâmplător. Informaţiile sunt că în această noapte capitala Ucrainei va fi atacată din mai multe părţi, după un plan bine pus la punct.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 iunie 2026
28 iunie 2026