Prima pagină » Actualitate » Sunt vizați toți călătorii CFR! Se dau amenzi de 400 lei de faci acest lucru
Sunt vizați toți călătorii CFR! Se dau amenzi de 400 lei de faci acest lucru

Sunt vizați toți călătorii CFR! Se dau amenzi de 400 lei de faci acest lucru

10 iul. 2024, 15:40,
în Actualitate

CFR Călători aplică sancțiuni celor care nu respectă regulile de călătorie, amenzile fiind între 250 și 400 de lei.

CFR Călători avertizează asupra pericolelor la care se expun pasagerii care deblochează sistemul automat de închidere a ușilor trenului în timpul mersului.

CFR amendează călătorii care deschid ușile trenurilor în mers

Această practică nu numai că pune în pericol viața celor implicați, dar constituie și o contravenție, se arată într-un comunicat al companiei.

Conform HG 203/1994, art.2, pct. 16, deschiderea ușilor trenului în timpul deplasării este sancționată cu amenzi cuprinse între 250 și 400 de lei. CFR Călători subliniază că astfel de acțiuni pot avea consecințe tragice și solicită pasagerilor să respecte regulile de siguranță.

Contravențiile sunt aplicate de personalul de tren și/sau de Poliția de Transport Feroviar (PTF) în prima stație de oprire a trenului. Dacă persoana vinovată refuză să plătească amenda, angajatul CFR Călători va solicita ajutorul PTF. Pasagerul va fi coborât din tren la prima stație de oprire, unde va fi întâmpinat de poliție și riscă o amendă mai mare decât cea aplicată inițial în tren.

CFR Călători îndeamnă pasagerii să consulte regulamentul de călătorie pentru a se asigura că respectă toate normele de siguranță. Condițiile generale de transport cu trenurile CFR Călători și anumite reguli de călătorie sunt reglementate prin HG 203/1994.

Pentru o călătorie sigură și confortabilă, pasagerii sunt rugați să respecte toate regulile de transport și să contribuie la menținerea unui mediu sigur pentru toți cei aflați la bord.

CFR Călători avertisment pentru călători

Din cauza caniculei, majoritatea trenurilor trebuie să circule cu restricții de viteză, ceea ce duce la întârzieri. CFR enumeră factorii care pot cauza întârzieri în orarul trenurilor și îi asigură pe pasageri că depune toate eforturile pentru a asigura condiții optime de călătorie.

„În perioada cu fenomene meteo extreme, val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat, care se înregistrează pe majoritatea secțiilor feroviare, trenurile circulă cu restricții de viteză impuse de către administratorul infrastructurii feroviare, compania CFR SA. Aceste restricții generează întârzieri în circulația trenurilor de călători. Temperaturile ridicate, instabilitatea atmosferică, incendiile de vegetație și furtunile afectează transportul feroviar de călători. Clima se schimbă, iar temperatura este mai ridicată decât cea pentru care a fost proiectat materialul rulant din România. Aceasta este o provocare cu care se confruntă atât România, cât și țările care trec prin aceleași schimbări climatice. Trebuie avut în vedere că țările care au, tradițional, o climă mult mai caldă au proiectat materialul rulant pentru a rezista la temperaturi mult mai ridicate.

Prioritatea CFR Călători este siguranța pasagerilor și face eforturi susținute pentru menținerea în circulație a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalații de climatizare. În zilele cu temperaturi exterioare caniculare la nivelul șinei și cutiei materialului rulant (de multe ori chiar și de peste 50 – 80 de grade C la soare), în unele cazuri instalațiile de climatizare ar putea să nu mai asigure în parametrii optimi răcirea şi atunci să funcţioneze în regim de ventilație”, precizează CFR Călători.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 decembrie 2025
20 decembrie 2025